SCM Rm. Vâlcea, victorie clară la debutul în EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea a debutat cu o victorie clară în Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League, 39-29 (21-11) cu formaţia maghiară Vaci NKSE, duminică, în Sala Sporturilor "Traian" din localitate.

Mireya Gonzalez

Credit imagine: Getty Images

SCM, care trebuia să joacă primul meci cu Viborg, în deplasare, săptămâna trecută (amânat din cauza unui focar de Covid-19 la echipa daneză), s-a impus fără emoţii, după o primă repriză remarcabilă.
Începutul a fost echilibrat, dar SCM a reuşit să se desprindă la 6-3 (min. 11), cu trei goluri consecutive, iar apoi a avut o nouă serie, de la 6-4 la 12-4 (18). Formaţia vâlceană a condus la pauză cu 21-11, după ce diferenţa maximă a fost de 11 goluri (17-6, 19-8).
După pauză, ecartul a ajuns la 12 goluri, 25:13 (37), dar a urmat un recul al echipei vâlcene, care s-a relaxat, iar diferenţa de pe tabelă a scăzut la şase goluri, 30-24 (49). În cele din urmă, formaţia antrenată de Bent Dahl a câştigat cu un scor concludent, 39-29.

SCM Rm. Vâlcea va disputa următorul meci în Franța

Pentru SCM au înscris Asma Elghaoui 11 goluri, Kristina Liscevic 5, Mireya Gonzalez Alvarez 5, Evghenia Levcenko 4, Cristina Florica 3, Zeljka Nikolic 3, Elena Dache 3, Irina Glibko 3, Daniela Marin 1, Corona Lupei 1.
Portarul german Isabell Roch a apărat 13 şuturi (40,63%), Daciana Hosu 3, iar Sara Rus 3.
Golurile echipei oaspete au fost reuşite de Noemi Bardy 7, Csenge Kuczora 8, Andrea Aron 4, Greta Kacsor 3, Nikolett Dioszegi 2, Konszuela Hamori 1, Borbala Ballai 1, Fanny Helembai 1, Petra Balogh 1, Diana Vilagos 1.
Anna Bukovszky a parat 8 şuturi, iar Bettina Pasztor a apărat 4.Sâmbătă seara, Chambray Touraine Handball a fost învinsă acasă de Viborg HK cu 27-24.
SCM Râmnicu Vâlcea va juca meciul următor în deplasare, cu Chambray Touraine Handball, pe 22 ianuarie. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo