Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gheorghe Tadici și-a aflat pedeapsa după scandalul izbucnit la jumătatea lunii noiembrie! Ce sancțiune a primit

Bianca Dumitru

Publicat 01/12/2021 la 17:47 GMT+2

Gheorghe Tadici, antrenorul echipei HC Zalău, a fost protagonistul unui scandal după publicarea unor imagini în care se vede că și-ar fi bruscat o jucătoare. Fostul selecționer și-a primit astăzi pedeapsa.

Gheorghe Tadici

Credit imagine: Getty Images

Gheorghe Tadici a fost protagonistul unui nou scandal de proporții, după ultimul meci al anului susținut de echipa lui, HC Zalău - SCM Rm. Vâlcea, încheiat cu scorul de 21-20. Antrenorul a fost surprins de camerele de luat vedere bruscând-o pe extrema Alexandra Vrabie.
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook Handbal Feminin, unde a fost scris și mesajul: "Un ticălos! Și când te gândești că are atâția susținători care cred în discursurile sale populiste...
Cea mai mare pedeapsă pentru acest individ periculos este să nu mai semneze nimeni cu Zalău. Oricum, reușește să mai păcălească doar tinere jucătoare care nu au variante mai bune, sau părinți naivi și inconștienți care își trimit copiii într-un astfel de mediu toxic."
Ulterior, videoclipul a fost preluat atât de presa din țară, cât și de jurnaliști din străinătate, fostul mare internațional norvegian Bent Svele declarându-se scandalizat de gestul lui Tadici. "Sunt niște imagini triste. E îngrozitor că lui Tadici încă îi sunt permise aceste lucruri. E scandalos!
E momentul ca cineva să îl oprească, acum și pentru totdeauna. E un tratament inacceptabil la care le supune pe jucătoare. Face asta de ani buni, chiar speram că s-a liniștit. Rusul Trefilov avea un comportament asemănător, dar nu l-am văzut să aplice corecții fizice", a spus Svele.
Astăzi, antrenorul român de 69 de ani și-a aflat pedeapsa. El a fost suspendat timp de 6 meciuri și a primit și o amendă de 4.000 de lei. Fostul selecționer al României este la a doua suspendare importantă din acest sezon, el primind în luna septembrie o suspendare de 8 etape, redusă apoi la 4 runde, după o partidă în deplasare cu Dunărea Brăila, în care a adresat cuvinte grele jucătoarelor sale, în timpul unui time-out.
Citește și:

Prima reacție a lui Gheorghe Tadici după incident

După apariția acestui scandal, la 5 zile distanță de la meciul de campionat în care a avut loc incidentul, Gheorghe Tadici a oferit o primă reacție, într-un interviu. Antrenorul a declarat că nu a bruscat-o pe Alexandra Vrabie și a dezvăluit și ce dialog a avut cu jucătoarea.
"Jucătoarea e plecată acum, e pe la Făgăraș parcă. Mi-a dat mesaj și m-a întrebat: 'Domnul profesor, ce se întâmplă cu atâta tam-tam? Pentru ce se insistă pe faza asta? Era normal ca dumneavoastră să ma opriți și să-mi atrageți atenția să nu mai persist în greșelile comise până atunci'. Asta mi-a scris fata.
Ce se dorește, de fapt? Vrem antrenori-roboți care n-au voie să le zică nimic jucătoarelor?! La faza respectivă, eu am oprit-o pe Alexandra și am întrebat-o: 'Dar noi ce am antrenat în ultimele zece zile? Unde arunci?' Ea mi-a răspuns, după care i-am zis: 'Treci pe bancă'.
Pe imagini s-a văzut că aș fi împins-o. Dar ea, de fapt, trecea prin fața mea și eu voiam să mă întorc la joc. Ah, că eram încruntat? Păi, era gălăgie în sală și eram concentrat. N-aveam nimic cu Alexandra. Dar noi ce vrem, de fapt? Poate că nici nu mai am voie să clipesc... Dar eu cred că tot acest scandal are legătură cu altceva", a spus Gheorghe Tadici.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo