Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nebunie la Mondialul de Hochei pe Gheață U-20. Revenire cu 4 goluri în 50 de secunde pentru medalia de bronz

Andrei Nicolae

Publicat 06/01/2024 la 11:15 GMT+2

Sportul oferă extrem de multe momente incredibile atât la nivel de seniori, dar și la tineret. Un eveniment de maximă spectaculozitate s-a produs recent la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață, mai exact în finala mică, unde Cehia a revenit fantastic în doar 50 de secunde în fața naționalei Finlandei.

Cehia-Finlanda, Finala Mică a Mondialului de Hochei pe Gheață U-20

Credit imagine: Getty Images

Spectacolul poate fi garantat indiferent de sport și mai ales indiferent de vârstă, iar acest lucru a fost demonstrat de naționala Under-20 de hochei pe gheață a Cehiei. Țara din centrul Europei a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial, la capătul unei finale mici de poveste, care a marcat și un nou record de altfel.
Cehia a întâlnit naționala Finlandei în lupta pentru podiumul competiției, iar prima parte a jocului a fost destul de echilibrată. Nordicii conduceau după primele 20 de minute cu 2-1, însă au ajuns să se distanțeze în partea a doua la trei goluri diferență, scor 5-2.
Cehia a mai înscris o dată înainte de ultima repriză, însă cu toate acestea, meciul era "în mâinile" Finlandei. Nordicii au mai încasat un gol în startul părții a treia, iar Cehia începea să își creeze speranțe la 4-5.
Citește și:

Revenire mirculoasă a Cehiei pentru medalia de bronz la mondialul de hochei pe gheață U-20

Până în minutul 58 din totalul de 60, nicio echipă nu a mai înscris, însă ce a urmat a intrat în cărțile de istorie ale sportului pe gheață. Cu două minute înainte de final, Cehia a reușit să marcheze 4 goluri în doar 50 de secunde și a întors scorul de la 4-5 la 8-5.
Finlanda nu a avut replică pentru ofensiva cehă, iar țara din centrul Europei și-a asigurat medalia de bronz la Mondialul de Hochei pe Gheață U-20. Performanța cehilor a intrat în istorie, devenind naționala care înscrie cel mai rapid patru goluri la o Cupă Mondială de tineret. În trecut, această bornă era deținută de Canada, care în 1984 înscria de patru ori în poarta Elveției în decurs de un minut și opt secunde.
În meciul pentru medalia de aur, Statele Unite ale Americii a câștigat finala și titlul mondial la juniori, în fața Suediei, cu scorul de 6-2.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo