În a 3-a zi de concurs de la Jocurile Olimpice se vor acorda 22 de seturi de medalii, iar 3 sportivi români visează să se afle pe podiumurile de premiere. Primul care va intra în competiție va fi Felix Duchampt, care va concura la Triatlon. Fiind o disciplină foarte lungă, competiția va începe la ora 00:30 și va putea fi urmărită în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Ceva mai târziu va intra în concurs Alexandru Raicu, la judo, care se va duela cu japonezul Shohei Ono în primul tur, la categoria 73 de kilograme. Competiția de judo începe la ora 5:00, iar meciul românului este al 8-lea pe tatami-ul pe care a fost repartizat. În fine, ultimul român care are șanse teoretice la o medalie este Vlad Dascălu, care va participa la mountain-bike, concurs care va începe la ora 9:00, în direct pe Eurosport Player. Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism, spunea înainte de startul Jocurilor Olimpice că Alex are capacitatea de a se clasa în Top 10, sperând chiar că obținerea unei medalii nu e imposibilă.

PROGRAM ROMÂNI LA JOCURILE OLIMPICE | David Popovici și Robert Glință vor lupta pentru locuri în finale

Tokyo 2020
România, cele mai mari premii din Europa pentru medaliații de la JO! Ce sume oferă statul
19/08/2021 LA 16:12
Astăzi, David Popovici și Robert Glință au avut evoluții lăudabile în seriiele de la 200 m liber, respectiv 100 m spate. În special fenomenul David Popovici, care s-a calificat în semifinale cu al 4-lea timp, astfel că șansele sale de a prinde finala probei sunt destul de mari. Înotătorul de 16 ani va concura în prima semifinală, cu începere de la ora 4:37. Robert Glință a avansat în semifinale cu al 12-lea timp la 100 m spate, dar campionul european poate cu siguranță mai mult. Glință va lupta pentru un loc în finală de la ora 5:31. Ambele curse ale românilor vor fi transmise în direct pe Eurosport 1.
La tenis, Mihaela Buzărnescu va juca în turul secund împotriva cehoaicei Marketa Voundrousova. Partida va avea loc pe terenul 6 și va începe în jurul orei 6:30, după terminarea confruntării dintre Elena Vesnina și Camila Giorgi. De asemenea, perechea Monica Niculescu - Raluca Olaru va încerca să acceadă în turul 3 în turneul de dublu. Adversare le vor fi australiencele Perez / Stosur, iar meciul va fi al 3-lea de pe terenul 5, după partidele de simplu Nadia Podoroska - Ekaterina Alexandrova și Petra Kvitova - Alison van Uytvanck. Cum primul meci va începe la ora 6:30, e de așteptat ca Monica și Raluca să intre pe teren în jurul orei 10:00. Ambele partide în care sunt implicate româncele vor fi transmise în direct pe Eurosport 2.

PROGRAM ROMÂNI LA JOCURILE OLIMPICE | Eliza Samara își începe aventura la Tokyo

Tenisul de masă, boxul și baschetul 3 x 3 vor fi celelalte sporturi în care vor fi implicați români. Eliza Samara va debuta pe tabloul probei de simplu împotriva thailandezei Suthasini Sawettabut, iar partida va avea loc în jurul orei 10:30 și va fi transmisă în direct pe Eurosport Player.
Cosmin Petre Gîrleanu și Maria Claudia Nechita sunt singurii reprezentanți ai boxului românesc la Tokyo. Cosmin va intra primul în concurs, la ora 11:30, urmând a boxa împotriva bulgarului Daniel Panev Asenov. La ora 14:12 va intra în ring și Claudia Nechita, care va lupta cu somaleza Said Ahmed Ali. Ambele meciuri le puteți urmări pe Eurosport Player.
Nu în ultimul rând, echipa României de baschet 3 x 3 caută prima victorie la Tokyo. Româncele au pierdut cele 4 confruntări de până acum, dar speră la mai mult de la partidele cu Mongolia (ora 4:40), respectiv cu cea a Comitetului Olimpic al Sportivilor ruși (ora 8:00). Ambele confruntări vor putea fi vizonate pe Eurosport Player.

Disciplinele în care se vor acorda medalii în a 3-a zi de concurs

  • Ciclism - masculin, mountain bike
  • Canoe slalom - masculin, echipe
  • Gimnastică - masculin, echipe
  • Haltere, feminin - categoria 55 de kilograme
  • Înot - feminin, 100 m fluture
  • Înot - feminin, 400 m liber
  • Înot - masculin, 100 m bras
  • Înot - masculin, ștafeta de 4 x 100 m liber
  • Judo - feminin, categoria 57 de kilograme
  • Judo - masculin, categoria 73 de kilograme
  • Sărituri în apă - masculin, sincron - platformă de 10 m
  • Scrimă - feminin, sabie
  • Scrimă - masculin, floretă
  • Skateboarding - feminin, proba de stradă
  • Taekwondo - feminin, categoria 67 de kilograme
  • Taekwondo - masculin, categoria 80 de kilograme
  • Tenis de masă - dublu mixt
  • Tir - feminin, skeet
  • Tir - masculin, skeet
  • Tir cu arcul - masculin, echipe
  • Triatlon - masculin, individual
Programul complet al competiției de la Tokyo este aici. Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Programul românilor de la Jocurile Olimpice, dar și cele mai importante transmisiuni ale zilei vor fi updatate permanent pe Eurosport.ro.
Tokyo 2020
Cea mai ghinionistă țară de la JO. A terminat de 12 ori pe locul 4 la Tokyo și a ieșit din top 15
17/08/2021 LA 11:06
Tokyo 2020
Jocurile Olimpice sunt costisitoare! Topul statelor care plătesc cele mai mari recompense după Tokyo
13/08/2021 LA 16:05