David Popovici a revenit în România! Anunțul pe care toți fanii voiau să-l audă! Ce a spus despre retragere: "Nicio veste proastă!"

David Popovici a scris istorie la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore, iar în această seară s-a întors în România, cu cele două medalii de aur câștigate la 100 și 200 m liber. Starul de 20 de ani a declarat că nu există nicio șansă să se retragă.

David Popovici, la 20 de ani! Retrăim împreună cursa de aur olimpic de la Paris 2024

Sursa video: Eurosport

David Popovici a făcut fericită întreaga Românie în vara anului trecut, când a cucerit titlul olimpic la 200 m liber și bronzul la 100 m liber, iar cel mai important sportiv român al momentului a "recidivat" la Campionatele Mondiale din acest an. Popovici a mers la Singapore cu un moral excelent, după ce a înregistrat timpi foarte buni la Campionatele Europene de la Samorin din iunie, iar la competiția din Asia a strălucit de-a dreptul, cucerind aurul în probele sale de semnătură, după prestații absolut fascinante.
În această seară, Popovici a revenit în România la ora 20:25, la Aeroportul Otopeni, cu o cursă de la Istanbul, și a avut un discurs emoționant, vorbind inclusiv despre retragere:
"Suntem rupți de oboseală. A fost o întreagă experiență, a fost un concurs revelator în care am reușit să mă autodepășesc. A fost o perioadă dificilă. Nu o să vă dau nicio veste proastă. Iubesc înotul. Chiar dacă a fost o perioadă dificilă pentru mine (...) nu o să mă retrag. Nu am nicio șansă să mă retrag. Deși am vrut să renunț la această competiție, am reușit să mă mobilizez. Dacă va fi cazul, când va fi cazul, veţi afla de la mine. Vom avea o vacanţă în care vom sărbători pe măsură şi vom merge undeva cu soare, undeva pe o plajă. Cred că tot mai mulți sportivi ar trebui să vorbească atunci când se îndoiesc de propriile forțe. La urma urmei, sunt om. Nimeni nu m-a atenționat cât de greu va fi chiar și când îmi merge bine. Mai avem o mulțime de campionate mondiale, nu este niciun fel de grabă. Înotul prinde tracțiune în România.
A fost un an greu pentru mine... să-mi găsesc motivația după cel mai bun rezultat al meu, aurul de la Jocurile Olimpice. Acum nu mă mai interesează titlurile, mă interesează să înot. Când eram mic îl urmăream pe Phelps concurând pentru SUA și îmi imaginam că înot pentru SUA, aveam inclusiv o cască cu drapelul SUA. Crescând mi-am dorit să reprezint România, iar acum, să văd pe cine am învins, indivizi din SUA și Australia, nu neapărat pe ei, dar e incredibil. Știind că am reuşit să înving ţările pe care ei le reprezintă superputeri mondiale, pe mine, un băiat din Pantelimon, faptul am reuşit să văd drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine", a spus marele nostru campion după ce a aterizat pe aeroportul Henri-Coandă, din Otopeni.
David Popovici a explicat şi de ce nu a vrut să fie primit la Salonul Oficial al aeroportului: "Nu am vrut la salonul oficial, am organizat un salon neoficial care ne place mult mai mult. Este un pic prea oficial salonul oficial. Prefer o sosire la care să aibă acces şi oamenii care se întâmplă să aştepte pe cineva iubit".

David Popovici, aventură de vis la Campionatele Mondiale de la Singapore

David Popovici a furat toți ochii lumii înotului în 2022, când a devenit dublu campion mondial la Budapesta, la 100 și 200 m liber, dar în 2023, la Fukuoka, nu a reușit să-și apere cele două titluri (nu a luat nicio medalie). La Mondialele din 2024 de la Doha, românul nu a participat, preferând să se pregătească intens pentru Jocurile Olimpice, iar strategia a dat roade, cucerind două medalii la Paris (aur la 200 m și bronz la 100 m).
Ca atare, Popovici a revenit la Campionatele Mondiale după o pauză de doi ani și și-a pus în cel mai strălucit mod posibil amprenta asupra competiției. Românul a luat primul contact cu bazinul în a doua zi de concurs de la Singapore, stabilind cel mai bun timp în seriile de la 200 m liber. David a câștigat semifinala a doua cu un timp ușor îmbunătățit față de prima apariție în bazin (1:45,02), dar a avansat în finală abia cu al 4-lea timp, deoarece în prima serie semifinală s-a înotat mult mai repede.
Ca atare, David a concurat în finală pe culoarul al 6-lea, dar asta nu l-a împiedicat să aibă o prestație de excepție. Popovici a făcut o cursă tactică perfectă și a oprit cronometrul la 1:43,53, al 10-lea timp din istorie. Sportivul nostru a fost urmat pe podium de americanul Luke Hobson (1:43,84) și de japonezul Tatsuya Murasa (1:44,54). David a fost în urma lui Hobson până la ultima întoarcere, dar pe ultimii 50 de metri a "zburat" efectiv și a atins primul peretele.
În urma succesului de pe 29 iulie, Popovici a devenit abia al 5-lea om din istorie care ia două medalii de aur la această probă la Mondiale, după Michael Gross (1982 și 1986), Ian Thorpe (2001 și 2003), Michael Phelps (2005 și 2007) și Sun Yang (2017 și 2019). Românul a bifat și o performanță în premieră la 200 m liber, fiind primul om din istorie care își recâștigă coroana mondială, după ce în prealabil a pierdut-o.
David Popovici nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru a celebra triumful de la 200 m liber, pentru că a doua zi a trebuit să revină în bazin pentru cea de 100 m liber. Fără să forțeze, românul a obținut cel mai bun timp în serii (47,41 secunde). A urmat semifinala, unde dinamovistul a avut parte de o luptă extrem de strânsă cu Jack Alexy pentru cel mai bun timp. Americanul a câștigat a doua semifinală, fiind mai rapid decât David cu doar 3 sutimi. Alexy a oprit cronometrul la 46.81, nou record al Statelor Unite ale Americii, în timp ce Popovici a înregistrat timpul de 46.84.
Finala probei "regină" a avut loc pe 31 iulie, iar David Popovici a înotat la un nivel fenomenal și a cucerit medalia de aur. Reprezentantul nostru a întors al 4-lea la 50 de metri, dar pe a doua lungime a fost de neoprit și a atins primul peretele după 46,51 secunde, al doilea timp din istorie și nou record al competiției. Podiumul a fost completat de americanul Jack Alexy (46,92 secunde) și de australianul Kyle Chalmers (47,17 secunde).
În urma acelui succes, David Popovici a intrat în categoria selectă a oamenilor cu duble victorii la Mondiale în "proba regină" a înotului (primul titlu la luat acum 3 ani, la Budapesta). Până acum, doar Matt Biondi, Alexander Popov, Filippo Magnini, James Magnussen și Caeleb Dressel se puteau mândri cu mai mult de un titlu mondial. Dintre aceștia, doar Popov are 3 medalii de aur, dar David are toate șansele să-l egaleze și poate chiar să-l depășească în viitor, având în vedere vârsta sa.
Românul a devenit al doilea om din istorie care își recâștigă coroana mondială la "proba regină" a înotului, după ce a fost deposedat de ea în prealabil. Singurul care a mai reușit așa ceva a fost chiar legendarul Alexander Popov, care a luat aur în 1994 și 1998, a pierdut titlul în 2001 (nu a concurat) și l-a recâștigat în 2003, la Barcelona.
Mai important, Popovici a atins o bornă care până acum câțiva ani părea de domeniul fantasticului. În toată istoria natației, un singur înotător a mai făcut "dubla" 100-200 liber la aceeaşi ediţie de Mondial: Jim Montgomery, la ediția inaugurală a CM din 1973, la Belgrad. Popovici egalase acea performanţă acum 3 ani, la Budapesta, iar acum a devenit singurul din istorie cu două duble "100-200" la ediţii de Mondial. O performanţă care probabil nu va fi egalată vreodată, având în vedere că recordul lui Montgomery rezistase aproape jumătate de secol.
"Cu siguranţă ştie că va fi şi mai rapid în viitor. Este un tânăr foarte inteligent. Cu siguranţă va fi mai puternic din punct de vedere fizic, aşa a fost şi cazul meu, la 21 de ani înotam cu o secundă şi jumătate mai rapid decât am făcut-o la 18-19 ani. I-am oferit multe sfaturi, îl aşteaptă provocări mari şi sunt convins că el va da 110% din tot ce poate, atât la antrenamente, cât şi în competiţii'', spunea legendarul american, Jim Montgomery, când Popovici reuşea prima lui "dublă", în 2022.
David Popovici era calificat și pentru proba de 50 m liber, dar a renunțat să mai participe. El și-a anunțat decizia încă de dinaintea finalei la 100 m liber.
Așadar, Campionatele Mondiale de la Singapore vor rămâne un punct de reper în istoria sportului românesc, iar asta datorită fenomenalului David Popovici. Pentru starul natației mondiale urmează o binemeritată vacanță, mai ales că în viitorul apropiat nu sunt programate competiții de cel mai înalt nivel, cel puțin în bazin olimpic. În 2026 vor avea loc Campionate Europene, iar următoarea ediție a Mondialelor va fi peste doi ani, la Budapesta. Ulterior, Popovici ar trebui să se concentreze asupra Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028, unde va încerca să cucerească primul aur la 100 m liber și să devină primul om din istorie care își apără titlul olimpic la 200 m liber.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo