O deținătoare de record mondial, surclasată în finala de 200 m bras de la Campionatele Mondiale de la Singapore, în care s-au dat 4 medalii

Finala de 200 m bras de la Campionatele Mondiale de la Singapore a fost una fără istoric. Kate Douglass, campioana olimpică, a surclasat-o pe rusoaica Evgeniia Chikunova, deținătoarea recordului mondial, atingând peretele cu peste o secundă mai repede. Bronzul a fost împărțit între Kaylene Corbett și Alina Zmushka. Prin aurul luat de Douglass, SUA au trecut pe locul 1 în clasamentul pe medalii.

David Popovici, la 20 de ani! Retrăim împreună cursa de aur olimpic de la Paris 2024

Sursa video: Eurosport

Delegația Statelor Unite ale Americii a avut mult de suferit la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore, după ce majoritatea sportivilor au contactat un virus gastrointestinal în timpul cantonamentului de pregătire din Thailanda, astfel că performanțele le-au fost afectate. În primele 5 zile de concurs, americanii au câștigat doar 4 medalii de aur, dar astăzi au ajuns la cota 5, după o prestație stelară a lui Kate Douglass în finala de la 200 m bras.
Campioana olimpică de la Paris s-a confruntat pentru prima dată în carieră, în bazin lung, cu Evgeniia Chikunova, deținătoarea recordului mondial al probei. Rusoaica a avut cel mai bun timp în serii, dar în finală nu a avut replică în fața americancei.
Douglass a plecat tare încă de la început și nu a cedat șefia cursei până la final, oprind cronometrul la 2:18,50. Chikunova a terminat a doua, fiind cu aproape o secundă și jumătate mai lentă (2:19,96). Pentru prima dată la această ediție a Mondialelor s-au acordat 4 medalii, deoarece Kaylene Corbett (Africa de Sud) și Alina Zmushka (Delegația Neutră) au terminat în același timp (2:23,51) și au împărțit medalia de bronz.

Kate Douglass, aur la 200 m bras, cu al doilea cel mai bun timp din istorie! Americanca a surclasat-o pe Evgeniia Chikunova, deținătoarea recordului mondial

Pentru Kate Douglass, aceasta a fost prima medalie de aur la 200 bras, la Mondiale. Americanca mai are în palmares două medalii de aur la 200 m mixt (2023 și 2024) și alte două cu ștafetele.
Timpul cu care sportiva de 23 de ani a luat aur la Singapore este al doilea cel mai bun din istorie. Americanca și-a îmbunătățit cu 74 de sutimi propriul record al Statelor Unite (2:19,24), stabilit în finala olimpică de anul trecut. De asemenea, performanța de azi reprezintă un nou record al Campionatelor Mondiale (precedentul îi aparținea danezei Rikker Pedersen- 2:19.11 stabilit în 2013). Totuși, Douglass rămâne departe de recordul mondial al Evgeniiei Chikunova (2:17,55 - la Campionatele Naționale ale Rusiei din 2023).
Victoria lui Kate Douglass de la 200 m bras are o importanță aparte pentru delegația din Statele Unite, care a urcat pe locul 1 în clasamentul pe medalii. Americanii sunt acum la egalitate cu Australia la numărul de medalii de aur (5), dar sunt primii pentru că au mai multe de argint (10 vs 2).
Pe locul 3 e Canada, grație celor 3 medalii de aur câștigate de fenomenala Summer McIntosh, la 400 m liber, 200 m mixt și 200 m fluture. David Popovici, prin cele două medalii de aur câștigate la 100 și 200 m liber, ține România pe locul 7, peste țări precum Italia, Ungaria, Olanda sau Marea Britanie, care au câte o singură medalie de aur. De altfel, singura medalie a Marii Britanii a venit abia azi, la ștafeta masculină de 4x200 m liber, în care Pan Zhanle a contribuit la argintul luat de China. Bronzul i-a revenit Australiei, în timp ce Statele Unite s-au clasat abia pe 4, fiind pentru prima dată din 1998 încoace când americanii nu iau medalie la această probă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo