Programul lui David Popovici la Campionatele Europene de înot de la Paris! Când luptă pentru aur
Actualizat 04/08/2026 la 14:00 GMT+3
Campionatele Europene de înot de la Paris vor începe pe 10 august, iar European Aquatics a anunțat deja programul tuturor celor 7 zile de concurs. David Popovici, omul de la care România așteaptă medalii în probele de 100 și 200 m liber, va intra începe competiția marți, 11 august, când sunt programate seriile și semifinalele probei pe două lungimi de bazin.
David Popovici
Credit imagine: Getty Images
Campionatele Europene de înot de la Paris vor fi punctul culminant al Europenelor de natație, care au început încă de la finalul lunii iulie, odată cu întrecerile de înot artistic și sărituri în apă. În această săptămână au loc probele de înot în ape deschise, în râul Sena, iar de luni, 10 august, toți ochii vor fi îndreptați spre Paris Aquatics Centre din capitala Franței, unde marile staruri ale continentului sunt așteptate să ofere un spectacol de zile mari.
Evident, David Popovici va fi printre cei mai urmăriți sportivi ai competiției. Românul revine în bazinul unde a cucerit două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, aur la 200 m liber și bronz la 100 m liber. Acum, după ce s-a pregătit alături de Pan Zhanle timp de câteva săptămâni, el este favorit să-și apere titlurile continentale la cele două probe, cucerite acum doi ani la Belgrad.
David nu a concurat decât la o competiție internațională în acest an, la Trofeo Settecolli, unde s-a impus fără probleme în probele sale de semnătură, cu timpi încurajatori pentru ceea ce urmează, dar cu siguranță el și-a construit programul de pregătire astfel încât să atingă forma maximă săptămâna viitoare.
David Popovici va începe Campionatele Europene de înot marți, 11 august, cu seriile probei de 100 m liber
European Aquatics a publicat deja programul celor 7 zile de concurs de la Paris. În fiecare zi vor avea loc câte două sesiuni: cea de dimineață, în care se vor disputa seriile la toate probele, va începe la ora 10:30 (ora României), iar cea de seară, dedicată semifinalelor și finalelor, va începe la 19:30.
David Popovici își va începe aventura la Europene marțea viitoare, pe 11 august. În sesiunea de dimineață el va înota în seriile de la 100 m liber, iar seara va reveni în bazin pentru semifinalele "probei regină" a înotului. Marea finală la 100 m liber va avea loc miercuri, 12 august, în sesiunea de seară.
Ulterior, Popovici se va concentra pe proba de 200 m liber, la care deține toate cele 3 titluri majore (olimpic, european și mondial). Seriile sunt programate joi, 13 august, în sesiunea de dimineață, iar semifinalele în aceeași zi, în sesiunea de seară. Finala probei pe 4 lungimi de bazin va avea loc vineri, 14 august, în sesiunea de seară.
David Popovici nu e singurul român care va concura săptămâna viitoare la Paris. Starul înotului mondial, alături de alți 10 înotători, formează cea mai numeroasă delegație a României din istorie la Campionatele Europene. Performanțele lui David din ultimii ani i-au motivat pe sportivii care vin din urmă și aceștia vor avea acum ocazia să-și demonstreze potențialul pe o scenă mare.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo