Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa Mondială de Rugby | Cum arată programul sferturilor de finală

Vlad Dumitrescu

Actualizat 14/10/2019 la 14:05 GMT+3

Faza grupelor de la Cupa Mondială de rugby s-a încheiat iar sferturile de finală din acest weekend aduc partide interesante dar și o mare întrebare: va continua visul frumos al Japoniei?

Kenki Fukuoka (3rd L) of Japan is congratulated by his team mates after scoring his side's try during the Rugby World Cup 2019 Group A game against Ireland at Shizuoka Stadium Ecopa on September 28, 2019.

Credit imagine: Getty Images

Anglia – Australia (sâmbătă, 10:15)

Anglia pare să fie într-o formă excelentă, chiar dacă nu perfectă. Se pot găsi puncte slabe în echipa lui Eddie Jones, însă realitatea este că englezii au învins în toate cele trei partide jucate la acest turneu iar toate partidele au adus punctul bonus. Mai mult, nici nu au jucat în weekend și se prezintă la partida cu Australia odihniți. Australienii nu au impresionat neapărat, însă Wallabies se pot mobiliza fără probleme când ocazia o cere iar forma extraordinară a lui Michael Cheika îi poate duce în semifinale.

Noua Zeelandă – Irlanda (sâmbătă, 13:15)

Noua Zeelandă a arătat foarte bine în ultimul meci Test înainte de turneul final, dar asta a fost acum mai bine de trei săptămâni. De cealalaltă parte, irlandezii nu au arătat deloc rău, dar cu toate acestea au fost victimele șocului turneului când au pierdut în fața Japonia. Acea înfrângere îi duce față în față cu echipa care rămâne totuși cea mai bună din lume. Noua Zeelandă a preluat locul unu în lume de la Irlanda și poate juca amețitor când sunt în cea mai bună formă, dar sunt vulnerabili într-o zi nu chiar perfectă iar irlandezii pot profita de acest lucru.
Gareth Davies kämpft sich mit Wales ins Viertelfinale | Rugby-WM

Țara Galilor – Franța (duminică, 10:15)

Țara Galilor a câștigat pe bandă rulantă în Japonia. Poate că nu au fost extraordinari cu Fiji și au avut o partidă dificilă cu Australia, dar realitatea este că galezii vin în sferturi din postura de câștigătoare a grupei, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1999. Franța este o echipă destul de imprevizibilă dar dacă ar fi să ne așteptăm la ceva, ar fi ca francezii să facă un meci bun din care galezii să iasă învingători, pe aceeași rețetă care a funcționat și în faza grupelor.

Japonia – Africa de Sud (duminică, 11:15)

Japonia este cu siguranță echipa vedetă a acestui turneu: entuziasmul japonezilor, atât al celor din teren cât și cel venit din tribune, este unul contagios și devine aproape imposibil să nu ții cu ei. Japonia este prima echipă asiatică prezentă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale și a reușit acest lucru după ce a învins pe toată lumea în grupe: inclusiv pe Irlanda și Scoția. Asta ar trebui să fie, dar nu este îndeajuns pentru a-i face favoriți cu Africa de Sud. Prezența fizică a sud-africanilor va fi notabilă, la fel și atitudinea lor care îi împiedică să fie afectați de o narativă atât de puternică precum este povestea Japoniei. O partidă care pare echilibrată, dar în care Springboks rămân favoriți.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo