Stoch a câștigat calificările de la Bischofshofen, ultima etapă din Turneul celor patru trambuline

Austriacul Kamil Stoch, cu avans de peste 15 puncte în clasamentul general înaintea ultimei etape din Turneul celor patru trambuline, pășește apăsat spre al treilea "Vultur de Aur" al carierei, demonstrându-și din nou valoarea în calificările de la Bischofshofen, pe care le-a câștigat cu o săritură de 138 m.

Kamil Stoch bei der Vierschanzentournee 2020/21

Credit imagine: Getty Images

Turneul celor patru trambuline își va stabili câștigătorul miercuri, în direct pe Eurosport și Eurosport Player. Triplul campion mondial Kamil Stoch a început cu dreptul concursul de pe trambulina Paul Ausserleitner, de la Bischofshofen, câștigând marți calificările cu o săritură de 138 m. Polonezul a fost răsplătit cu 142,9 puncte, devansându-l cu 0,6 puncte pe ocupantul locului doi, Robert Johansson (Norvegia).
Halvor Granerud, care are de recuperat 20,6 puncte față de Stoch pentru a-l depăși în clasamentul final, a reușit cea mai lungă săritură (140,5 m), însă a încheiat calificările pe locul 3, la 0,7 puncte de câștigător.
Austriecii Stefan Kraft și Daniel Huber au terminat la baza podiumului, pe locurile 4 și 5, în timp ce principalul urmăritor al lui Stoch, conaționalul Dawid Kubachi, a fost al șaselea, după o săritură de 134,5 m, la peste 7,5 puncte distanță.

Turneul celor patru trambuline: Bischofshofen, rezultate calificări

picture

Bischofshofen, rezultate calificări

Credit imagine: Eurosport

Turneul celor patru trambuline: Bischofshofen, perechile pentru manșa întâi

picture

Bischofshofen, perechi manșa întâi

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo