Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Norvegienii, de neoprit în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile! Johansson s-a impus la Lahti

Nicu Savin

Actualizat 24/01/2021 la 21:50 GMT+2

Robert Johansson a câștigat la limită etapa desfășurată la Lahti, în Finlanda. Norvegianul i-a depășit pe germanii Markus Eisenbichler li Karl Geiger. De asemenea, Norvegia a câștigat și competiția pe echipe desfășurată ieri pe aceeași trambulină.

Robert Johansson

Credit imagine: Getty Images

Norvegia a acumulat cele mai importante onoruri în etapa de Cupă Mondială de la Lahti desfășurată în acest week-end. Mai întâi, scandinavii săau impus într-un duel palpitant în competiția pe echipe de ieri, depășind de puțin puternica formație a Poloniei, în timp ce locul 3 i-a revenit Germaniei.
Clasamentul competiției pe echipe
  • 1.Norvegia (Marius Lindvik, Daniel Andre Tande, Robert Johansson și Halvor Egner Granerud)-1024,2 puncte
  • 2.Polonia (Piotr Zyla, Andrzej Stekala, Kamil Stoch și Dawid Kubacki)-1018,3 puncte
  • 3.Germania (Pius Paschke, Martin Hamann, Markus Eisenbichler și Karl Geiger)-1014,4 puncte

Robert Johansson s-a impus în proba individuală de la Lahti

Astăzi a avut loc o nouă etapă individuală, iar prima treaptă a podiumului i-a revenit tot unui norvegian. Robert Johansson a fost al 3-lea după prima mansă, câștigată de conaționalui său, Halvor Egner Granerud, care a avut de departe cea mai lungă săritură (132,5 metri), în timp ce pe locul secund s-a clasat germanul Karl Geiger.
Johansson a fost constant și în manșa secundă, unde a terminat cu al 2-lea punctaj, în spatele niponului R. Kobayashi, rezultatul fiind suficient de bun pentru a-i asigura norvegianului victoria finală. Acesta i-a depășit la general cu mai puțin de 2 puncte pe germanii Markus Eisenbichler, respectiv Karl Geiger, profitând și de ratarea lui Granerud, care ar fi câștigat fără prbleme concursul dacă nu ar fi avut probleme la aterizare.
Câștigător al primei manșe, Granerud a avut o săritură extraordinară și în manșa secundă (137,5 metri), dar a avut un punctaj foarte slab deoarece a căzut la aterizare, astfel că a terminat abia pe locul 4. Totuși, tânărul săritor rămâne lider detașat în lupta pentru globul de cristal, el având peste 200 de puncte avans în fața lui Markus Eisenbichler în clasamentul Cupei Mondiale.
Clasamentul final al etapei individuale de la Lahti
  • 1. Robert Johansson (Nor) - 265,9 puncte
  • 2.Markus Eisenbichler (Ger) - 264,2 puncte
  • 3.Karl Geiger (Ger) - 264 puncte
  • 4.Halvor Egner Granerud (Nor) - 263,5 puncte
  • 5.Stefan Kraft (Aut) - 257,8 puncte
  • 6.Daniel Andre Tande (Nor) - 257,6 puncte
  • 7.Anze Lanisek (Slo) - 255,4 puncte
  • 8.Michael Hayboeck (Aut) - 254.3 puncte
  • 9.R.Kobayashi (Jpn) - 252,7 puncte
  • 10.Pius Paschke (Ger) - 251,5 puncte
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo