Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Stefan Kraft a luat aurul pe trambulina mare de la Oberstdorf! Austriacul, al 3-lea titlu mondial

Nicu Savin

Publicat 05/03/2021 la 20:02 GMT+2

Stefan Kraft și-a trecut în palmares a 2-a medalie de aur din carieră la campionatele mondiale. Austriacul s-a adaptat cel mai bine condițiilor dificile de la Oberstdorf și s-a impus în concursul de pe trambulina mare. Argintul i-a revenit norvegianului Robert Johansson, iar bronzul germanului Karl Geiger.

Stefan Kraft

Credit imagine: Eurosport

Nisnoarea abundentă și ceața au creat condiții foarte dificile pentru săritori în concursul de pe trambulina mare din cadrul Campionatului Mondial de la Oberstorf. Prima manșă a adus câteva ratări de notat, cel mai sonor nume care nu s-a calificat în manșa secundă fiind cel al niponului Ryoyu Kobayashi, care a căzut la aterizare. Alți sportivi de clasă precum Markus Eisenbichler, Kamil Stoch sau David Kubacki au avut evoluții modeste și era clar că nu vor emite pretenții la medalii.
Singurul român care a trecut de calificări, Andrei Feldoream, s-a clasat pe locul 45 după prima manșă, dar pentru el a fost o performanță în sine să fie la start.
Cel mai bine s-a adaptat condițiilor meteo Stefan Kraft, care și-a adjudecat prima manșă cu o săritură de 132,5 metri și un total de 137,8 puncte. Austriacul a fost urmat de norvegianul Robert Johansson (129,5 metri/132,1 puncte) și compatriotul Daniel Huber (133,5 metri/131,7 puncte).
Japonezul Yukiya Sato a reușit cea mai lungă săritură a primei părți a concursului (134 de metri), dar a avut corecție negativă și a adunat numai 128,7 puncte și s-a clasat al 4-lea. Medaliatul cu aur din competiția de pe trambulina normală, polonezul Piotr Zyla a fost al 5-lea după prima manșă (130,5 metri/128,4 puncte).
Stefan Kraft

Stefan Kraft, al 3-lea aur mondial din carieră

În manșa secundă condițiile meteo au continuat să fie potrivnice spectacolului, săritorii având mari probleme în special în zona de aterizare. Karl Geiger, al 6-lea după după prima manșă, a reușit o evoluție mult mai bună și înaintea ultimilor 2 săritori era pe prima poziție cu un total de 267,4 puncte, având medalia asigurată.
Robert Johansson a sărit însă 135,5 metri și l-a depășit pe neamț, totalizând un punctaj de 272,1 puncte. Aceasta a fost de altfel cea mai bună evoluție din manșa secundă, dar nu a fost suficient pentru aur, care i-a revenit lui Stefan Kraft. Austriacul a atins 134 de metri în manșa a 2-a și a avut un total de 276,5 puncte.
Așadar, Stefan Kraft urcă pentru a 3-a oară în carieră pe prima treaptă a podiumului la un Campionat Mondial. Primele medalii de aur din cariera austriacului au fost obținute în 2017, când s-a impus pe ambele trambuline la mondialele de la Lahti (Finalanda).
Campionatul mondial de la Oberstdorf continuă mâine, în direct pe Eurosport și Eurposport Player cu proba pe echipe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo