Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Halvor Egner Granerud promite revanșa la Wisla, după eșecurile din ultimele două etape ale Cupei Mondiale

Nicu Savin

Publicat 01/12/2021 la 17:28 GMT+2

Halvor Egner Granerud a fost surpriza neplăcută a ultimelor două etape din Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, desfășurate week-end-ul trecut la Ruka (Finlanda). Câștigătorul globului de cristal în stagiunea trecută nu s-a calificat la niciuna dintre ele, dar a dezvăluit că antrenamentele de luni îi dau mare încredere că se poate revanșa în următoarea rundă, care va avea loc la Wisla.

Halvor Egner Granerud

Credit imagine: NTB

Halvor Egner Granerud a câștigat categoric Cupa Mondială în stagiunea trecută și se anunța unul dintre marii favoriți la Globul de Cristal și în acest sezon. Începutul a fost bun, norvegianul obținând un loc 3 în prima etapă de la Nizhny Tagil și câștigând-o pe cea de-a 2-a, desfășurată pe aceeași trambulină.
A urmat însă o mare dezamăgire pentru Granerud în etapele 3 și 4 din acest sezon, care au avut loc la Ruka (Finalanda). Norvegianul nu doar că nu a punctat, dar nici măcar nu a ajuns în concursul propriu zis, fiind de fiecare dată în afara primilor 50 în calificări. În prima zi a ocupat locul 53 și se părea că a fost doar un accindent, dar locul 58 din calificările pentru a 2-a etapă a confirmat că este vorba despre o lipsă de formă totală din partea norvegianului.
Eșecul a fost unul greu de digerat și imposibil de explicat de către sportiv sau staff-ul tehnic al Norvegiei: "Locul 53 vineri și locul 58 duminică în calificări sunt rezultate greu de comentat. Sunt foarte dezamăgit. Nu trebuia să fie așa și aș putea da vina pe condițiile meteo, dar și ceilalți au avut aceleași condiții și au sărit mult mai bine. Nu știu exact ce s-a întâmplat. M-am simțit ciudat de când am venit în Finlanda, antrenamentele nu au decurs așa cum am planificat, ulterior nu mi-am putut ajusta încălțămintea, așa că mai multe detalii nu au funcționat în acest weekend."
Citește și:

Halvor Egner Granerud, încrezător că se va revanșa la Wisla

După cele două etape din Finalanda, Granerud nu s-a întors în Norvegia alături de coechipierii săi, ci a preferat să rămână la Ruka pentru a se antrena. De altfel, este cunoscut faptul că săritorului de 25 de ani nu-i place să călătorească foarte mult.
Presa din Țara Fiordurilor a speculat că Granerud nu va participa în etapa de la Wisla, dar acesta a infirmat aceste zvonuri și a menționat că are încredere că poate face un rezultat bun, argumentând că rezultatele din antrenamente au fost excelente.
"Astfel de zboruri mă fac să pierd cel puțin două zile de antrenament, iar în această situație este prea mult pentru mine. De altfel, în zilele de luni de după fiecare competiție îmi place să analizez singur ceea ce s-a întâmplat. Este vorba atât de lucruri bune, cât și de lucruri foarte rele, cum s-a întâmplat la Ruka. Sunt foarte mulțumit de rezultatele în timpul antrenamentului de luni. Abia aștept pe Wisla, unde vor fi și tribunele pline și sper să fie revanșa mea.", a explicat cel mai bun săritor din sezonul trecut, citat de Eurosport.pl.
După 4 etape dsfășurate în acest sezon, Granerud se află pe locul 5 în clasament, având deja un handicap de 145 de puncte față de liderul Karl Geiger.
  • 1.Karl Geiger (Germania) 305 puncte
  • 2. Anze Lanisek (Slovenia) 252 puncte
  • 3. Markus Eisenbichler (Germania) 192 puncte
  • 4. Ryoyu Kobayashi (Japonia) 180 puncte
  • 5. Halvor Egner Granerud (Norvegia) 160 puncte
  • 6. Stefan Kraft (Austria) 146 puncte
  • 7. Cene Prevc (Slovenia) 133 puncte
  • 8. Killian Peier (Elveția) 119 puncte
  • 9. Timi Zajc (Slovenia) 90 puncte
  • 10. Marius Lindvik (Norvegia) 82 puncte
În acest week-end Cupa Mondială se va muta la Wisla, în Polonia, unde sâmbătă va avea loc prima întrecere pe echipe din actuala stagiune, iar duminică va fi o nouă etapă individuală. Toată acțiunea din Polonia va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Programul din week-end-ul 3-5 decembrie
Vineri, 3 decembrie
  • Calificări - ora 19:00
Sâmbătă, 2 decembrie
  • Competiția pe echipe: ora 17:30
Duminică, 5 decembrie
  • Competiția individuală (etapa a 5-a a sezonului): ora 17:00
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo