Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Câți bani va câștiga Ana Maria Popescu pentru argint și ce grad poate primi sportiva de la Steaua

Andrei Bobeica

Actualizat 24/07/2021 la 19:08 GMT+3

Ana Maria Popescu a cucerit o nouă medalie olimpică, pe care o adaugă în palmaresul său excepțional, la a cincea prezență la Jocurile Olimpice.

Jocurile Olimpice- Ana Maria Popescu s-a calificat în finală

Credit imagine: Eurosport

Sportiva noastră a câștigat argintul la Tokyo, după finala pierdută în proba individuală de spadă, contra chinezoaicei Yiwen Sun, scor 10-11.

Cât va câștiga Ana Maria Popescu pentru argint

Sportiva de 36 de ani a reușit o performanță incredibilă odată cu câștigarea medaliei de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Conform Adevărul.ro, COSR recompensează fiecare sportiv pentru o medalie de argint cu 50 000 de euro. Atunci când Ana Maria a cucerit aurul la Jocurile Olimpice din 2016, a primit 70 000 de euro, dar și o rentă viageră.
Ana Maria Popescu poate fi avansată și în grad. Sportiva legitimată la Steaua deține gradul militar de locotenent colonel și odată cu cucerirea medaliei de argint devine eligibilă pentru gradul de colonel, conform Ziare.com.

ANA MARIA POPESCU: "NU-MI PASĂ DE AURUL CARE E LA GÂTUL LUI SUN"

Imediat după festivitatea de premiere, Ana Maria Popescu a vorbit la microfonul TVR și a declarat că se bucură enorm de această medalie, pe care o consideră cea mai muncită din carieră.
"Am 37 de ani, mă dor toate, credeți-mă pe cuvânt. E cea mai muncită și cea mai chinuită medalie din toată cariera mea. Așa că nu-mi pasă de aurul care este la gâtul lui Sun acum. Îmi pasă de bucățica asta de metal pe care mi-am dorit-o pentru mine. Și o am! Dacă la Beijing n-am avut maturitatea necesară să mă bucur de acea medalie, acum sunt foarte muțumită de ce am reușit să fac și e maxim din ce puteam să fac la ce pregătire am avut, la ce chin și la cât contează sportul în România, trebuie s-o spunem și pe asta. A fost minunat ce am reușit să fac astăzi!", a spus Ana Maria Popescu.
Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 22 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport. În fiecare zi, pe eurosport.ro vei putea găsi programul de la Jocurile Olimpice.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo