Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionatul Mondial de Snooker | Azi încep sferturile: programul complet + 3 idei după tururile 1&2

Cezara Paraschiv

Actualizat 10/08/2020 la 11:31 GMT+3

Campionatul Mondial de Snooker a ajuns la startul fazei sferturilor de finală. Luni și marți, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, se decid semifinaliștii ediției 2020 a întrecerii de la Crucible.

Ronnie O'Sullivan in 2002 la Crucible.

Credit imagine: Eurosport

Judd Trump continuă cursa de apărare a trofeului, dar și misiunea de a “rupe”, în sfârșit, “blestemul de la Crucible”, care spune că niciun jucător profesionist nu a reușit după prima sa victorie la Campionatul Mondial să își apere coroana la ediția următoare. Șase jucători din Top 8 mondial se regăsesc pe tabloul sferturilor: doar John Higgins și Mark Allen au ratat accesul în această fază a competiției.

Ce am văzut în primele două tururi la Campionatul Mondial de Snooker?

1. Ediția 2020 a Campionatului Mondial nu a adus mai multe surprize
Deși pandemia de coronavirus a bulversat pregătirea jucătorilor pentru Campionatul Mondial, bilanțul primelor două tururi de pe tabloul principal seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat la ultimele zece ediții ale întrecerii de la Crucible, ba chiar Top 8-ul s-a descurcat ceva mai bine decât de obicei, șase dintre jucătorii din Top 8 făcând pasul spre sferturi.
Începând cu 2010, la Crucible s-au înregistrat, în medie, 5,2 surprize în primul tur, când jucători veniți din calificări au învins capii de serie din Top 16. În acest an, au fost exact cinci surprize în primul tur, reușite de Martin Gould, Kurt Maflin, Anthony McGill, Jamie Clarke și Noppon Saengkham. Crucible s-a despărțit încă de la primul meci de Shaun Murphy, Stephen Maguire, Mark Allen, David Gilbert și Jack Lisowski.
Cu toată criza de coronavirus, ediția 2020 nu s-a apropiat însă de haosul înregistrat pe tablou în 2012, când jumătate dintre meciurile din primul tur s-au încheiat cu surprize (cei opt eliminați au fost atunci Bingham – de Hendry, Dott, Murphy, Lee, Gould, Ding, Allen și Selby). S-au mai înregistrat șapte surprize în 2016, dar și câte șase surprize în primul tur în 2018 și 2013.
Mai merită spus și că în ultima decadă s-a înregistrat o singură ediție în care "sferturile” au fost acaparate sută la sută de jucători din Top 16 – este vorba despre ediția 2018. Acum, 2020 este al doilea an consecutiv în care doi sportivi din afara Top 16 au acces în sferturi, însă, pentru că Maflin și McGill se înfruntă în meci direct, unul dintre ei va ajunge garantat în semifinale.

2. Campionatul break-urilor mari

Mark Selby s-a cam înșelat, așadar, când anunța o multitudine de surprize, însă John Higgins nu a greșit când a spus că vom vedea multe break-uri mari la Crucible în acest an.
În primele două tururi de pe tabloul principal au fost realizate deja 61 de break-uri de peste 100 de puncte, adică mai multe decât totalul de "centuries” obținut în 2010, 2013 sau 2014. Cu șapte partide rămase de disputat pe tabloul principal, Campionatul Mondial de Snooker se îndreaptă spre recordul de exact 100 de break-uri de peste 100 de puncte reușite la o singură ediție la Crucible, stabilit anul trecut.
Jucătorii au demonstrat că joacă fără presiune, iar break-urile consistente sunt deja o constantă a acestui Campionat Mondial. O dovadă în plus: duelul dintre Ronnie O’Sullivan și Ding Junhui, din optimi, a adus break-uri de cel puțin 50 de puncte în fiecare dintre ultimele 14 jocuri disputate.
3. Break-ul maxim a revenit la Crucible
După opt ani, un scoțian a reînnodat povestea break-ului maxim la Crucible. John Higgins a reușit al 11-lea break maxim din istoria întrecerii de la Crucible, acesta fiind primul 147 reușit la Mondial după opt ani, de la cel realizat de Stephen Hendry la despărțirea sa de Campionatul Mondial.

Programul complet al sferturilor de finală la Campionatul Mondial de Snooker:

* Partidele din faza sferturilor de finală se dispută la fel ca și cele din optimi, după sistemul cel mai bun din 25 de jocuri (primul la 13).
LUNI
Ora 12.00
Judd Trump (#1) – Kyren Wilson (#8) : prima sesiune
Mark Selby (#7) – Neil Robertson (#2) : prima sesiune

Ora 16.30
Kurt Maflin – Anthony McGill : prima sesiune
Mark Williams (#3) – Ronnie O’Sullivan (#6) : prima sesiune
Ora 21.00
Judd Trump (#1) – Kyren Wilson (#8) : a doua sesiune
Mark Selby (#7) – Neil Robertson (#2) : a doua sesiune
MARȚI
Ora 12.00
Kurt Maflin – Anthony McGill : a doua sesiune
Mark Selby (#7) – Neil Robertson (#2) : a treia sesiune
Ora 16.30
Judd Trump (#1) – Kyren Wilson (#8) : a treia sesiune
Mark Williams (#3) – Ronnie O’Sullivan (#6) : a doua sesiune
Ora 21.00
Kurt Maflin – Anthony McGill : a treia sesiune
Mark Williams (#3) – Ronnie O’Sullivan (#6) : a treia sesiune
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo