Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan, record absolut la Campionatul Mondial de snooker! E singurul din istorie care a reușit asta

Dani Morar

Publicat 26/04/2024 la 21:26 GMT+3

Ronnie O'Sullivan s-a calificat fără nicio emoție în turul 2 la Campionatul Mondial de snooker, după ce l-a învins cu 10-1 pe Jackson Page. Septuplul campion mondial a stabilit un record incredibil, întins pe durata a trei decenii.

Ronnie O'Sullivan, lovitură de distanță absolut fabuloasă, la Campionatul Mondial de snooker

Ronnie O'Sullivan a defilat în primul tur la Campionatul Mondial de snooker, acolo unde a trecut cu 10-1 de Jackson Page. Ryan Day va fi următorul adversar al "Rachetei" în drumul spre o finală atât de așteptată de majoritatea iubitorilor snookerului.
Stephen Hendry e convins că Ronnie poate cuceri al 8-lea titlu mondial la Crucible, iar pentru asta a venit cu un argument solid.
Până atunci, Ronnie a stabilit un record greu de egalat la Campionatul Mondial de snooker. Septuplul campion mondial a realizat primul break de peste 100 de puncte la scorul de 4-0 în meciul cu Jackson Page. A fost primul century al lui Ronnie de la această ediție, doborând un record incredibil. O’Sullivan a reușit câte un break de peste 100 de puncte în 30 de ani consecutivi la Mondial.
Pentru un loc în sferturile de finală, Ronnie se va duela cu Ryan Day, cel care a produs o surpriză în runda inaugurală, învingându-l cu 10-8 pe Barry Hawkins, cap de serie 15. O'Sullivan și Day s-au mai duelat o dată la Campionatul Mondial, tot în faza optimilor. Se întâmpla în 2006, iar Ronnie s-a impus destul de greu, scor 13-10. În total, cei doi s-au întâlnit de 8 ori în carieră, iar galezul a câștigat numai de două ori, în competiții de mică anvergură.
Primele două sesiuni ale duelului Ronnie O'Sullivan - Ryan Day vor avea loc duminică, 28 aprilie, de la orele 12:00 și 21:00. Până atunci, toate celelalte partide din optimile de finală ale Campionatului Mondial vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport.

Ronnie O'Sullivan, fără modestie după victoria cu Page

După meciul cu Page, Ronnie a dezvăluit că s-a simțit foarte satisfăcut de jocul prestat, ceea ce nu i s-a mai întâmplat de multă vreme, chiar dacă a avut rezultate fantastice în acest sezon, câștigând 5 turnee, inclusiv primele două din Tripla Coroană: UK Championship și Mastersul.
Vorbind despre viitorul său în sportul în care excelează, Ronnie a dat modestia la o parte și a spus că probabil e singurul jucător capabil să câștige un titlu mondial după împlinirea vârstei de 50 de ani (acum are 48).
În plus, "Racheta" a adăugat că a avut o carieră grozavă până acum și nu puțini sunt jucătorii care s-ar mulțumi să realizeze în toată viața lor ceea ce el a realizat doar în acest sezon. Ronnie a spus că nu e interesat de cifre, dar acestea vorbesc de la sine în cazul său.
"Am jucat bine. Jackson este un jucător foarte bun, știam că trebuie să îmifac jocul meu, am dat peste unul dintre cei mai grei adversari posibili în prima rundă. Sunt mulțumit de performanța mea.Nu mint când spun că nu joc bine, știu că mulți oameni cred că sunt mincinos, dar nu sunt. Spun ceea ce simt și nu-mi pasă dacă devin vulnerabil. Am încrederea că pot să susțin un nivel bun, știu că abilitatea mea este acolo. Este vorba doar despre găsirea formulei potrivite. Asta încerc mereu să fac.
Am "încălcat" deja regulile pentru snooker. Încă joc la 48 de ani. Ce este posibil în acest joc? Cât timp pot continua? Pot câștiga un Campionat Mondial la 50 de ani? Cine ştie? Probabil că sunt singurul jucător care este capabil să facă asta, așa că să vedem, să facem un experiment.
Dacă cineva face în 30 de ani ceea ce am făcut eu în acest sezon ar putea spune că a avut o carieră grozavă. Eu fac asta de 30 de ani. Am avut o carieră mai mare decât a oricărui alt jucător de snooker. Câți oameni pot spune că au fost cei mai buni sau cei mai de succes la locul lor de muncă vreodată? Trebuie să mă bat pe spate pentru că sunt întotdeauna destul de dur cu mine. Dar realitatea este că nimeni nu a realizat ceea ce am realizat eu din punct de vedere statistic. Nu sunt un tip interesat statistici, dar știu că voi sunteți și că vă place să auziți numere. Eu vreau doar să mă bucur de joc. Dar ce este posibil în continuare? Nu știu.
Dacă aș fi avut mintea limpede timp de 30 de ani aș fi putut câștiga 10 sau 12 titluri mondiale, cine știe. Dar este grozav să vedem ce se poate întâmpla în continuare.", a spus Ronnie O'Sullivan pentru BBC.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo