Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

”Niciun jucător nu ar trebui să fie atât de egoist!” Retragerea lui Hamilton de la Crucible, taxată

Cezara Paraschiv

Actualizat 30/07/2020 la 20:43 GMT+3

Barry Hearn, șeful World Snooker Tour, a lansat acuzații dure la adresa lui Anthony Hamilton, după ce englezul s-a retras de la Campionatul Mondial, chiar înainte de startul meciurilor de pe tabloul principal. Deținător al titlului, Judd Trump și-a criticat și el colegul de circuit, numindu-l "foarte egoist".

anthony hamilton 2011 german masters

Credit imagine: Imago

Liderul forului mondial care guvernează circuitul profesionist de snooker l-a criticat pe Hamilton pentru că s-a retras abia după ce a încheiat calificările pentru Campionatul Mondial. Hearn susține că Hamilton a privat un coleg de circuit de șansa de a încasa 20.000 de lire sterline, știind că el nu va fi dispus să evolueze la Crucible pe fondul diagnosticului de astm cronic pe care îl avea de mult timp. Barry Hearn a reamintit că anunțul referitor la prezența fanilor la Crucible fusese făcut public înainte de startul tururilor preliminare și a apreciat că, în situația sa, Hamilton ar fi trebuie să ia o decizie mai devreme.
Anthony Hamilton a decis să se retragă pentru că are astm și se teme pentru sănătatea lui. Întrebarea pe care o pun eu este de ce nu s-a retras înainte de calificări? Pentru că jucând în calificări, el pur și simplu i-a refuzat altcuiva șansa de a juca și a-și câștiga existența. S-a înscris la o competiție la care știa că vor fi fani prezenți. Știa exact situația. El nu are astm de ieri. Are astm și probleme de sănătate de ceva timp”, a declarat Barry Hearn pentru “talkSPORT”, citat de “Daily Mail”.
În comunicatul oficial transmis către WST, Anthony Hamilton și-a cerut scuze în fața colegilor pentru această situație, accentuând faptul că nu a putut face analiza de risc a situației la care s-ar expune decât după ce a primit ultimele informații, la încheierea calificărilor. Englezul în vârstă de 49 de ani a mai spus că a intenționat să joace la Crucible când s-a prezentat la startul calificărilor.
  • În ultimii 11 ani, Anthony Hamilton a fost învins de fiecare dată în calificările pentru Campionatul Mondial. Englezul din Nottingham a fost prezent ultima dată la Crucible în 2008. De-a lungul carierei, el a acces de patru ori în faza sferturilor de finală la Campionatul Mondial, însă nu a trecut niciodată în semifinale.

Judd Trump l-a criticat și el pe Anthony Hamilton pentru decizia de a se retrage

Deținătorul titlului mondial, Judd Trump, l-a criticat și el pe Anthony Hamilton pentru anunțul de ultim moment al retragerii, numindu-l “egoist”.
Mi se pare o lovitură dură pentru cei cărora le-a luat o șansă. Ar fi trebuit să se retragă înainte de începerea calificărilor și să lase pe altcineva să își joace șansa. Undeva, în sinea sa știa că nu va juca la acest turneu, așa că a evoluat complet fără presiune comparativ cu ceilalți. Este total nedrept și cred că niciun jucător nu ar trebui să fie atât de egoist! Sunt mulți bani în joc la acest turneu și, în special în situația actuală, sunt jucători mai slab clasați care abia dacă au ce pune pe masă. Trebuie să le dai șansa să câștige niște bani”, a declarat Judd Trump, citat de “Daily Mail”.
Campionatul Mondial de Snooker va fi prima competiție organizată într-o sală închisă care va permite accesul spectatorilor, după luna martie și declanșarea pandemiei de coronavirus. Autoritățile britanice au decis să implementeze "faza a cincea” a măsurilor de relaxare a restricțiilor anti-COVID-19. Imediat după anunțul oficial făcut de World Snooker Tour, Ronnie O’Sullivan a declarat că jucătorii de snooker sunt tratați ca niște cobai”.
Ca urmare a retragerii lui Anthony Hamilton, Kyren Wilson s-a calificat automat în optimele Campionatului Mondial, beneficiind de un prim tur liber. Hamilton va încasa premiul în bani aferent calificării pe tabloul principal.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo