Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Speedway Grand Prix | Fredrik Lindgren a dezvăluit cu ce probleme se confruntă în curse, după ce a a avut Covid

Nicu Savin

Publicat 11/08/2022 la 17:03 GMT+3

Fredrik Lindgren se pregătește de etapa a 6-a din Speedway Grand Prix, care va avea loc la Cardiff, pe 13 august, și va fi transmisă în direct pe Eurosport Player. Starul suedez a făcut unele dezvăluiri uluitoare, explicând gravele probleme pe care le întâmpină în timpul curselor după ce a suferit de Covid.

Speedway Grand Prix | Etapa a 6-a va avea loc la Cardiff, pe 13 august, live pe Eurosport Player

A doua jumătate a sezonului din Speedway Grand Prix va începe sâmbătă, 13 august, odată cu etapa a 6-a, care va avea loc la Cardiff (Țara Galilor). Spectacolul se anunță unul de zile mari, iar toată acțiunea va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport Player.
Unul dintre piloții cu șanse la victorie este suedezul Fredrik Lindgren, care ocupă poziția a 5-a în clasament după 5 runde, dar acesta a dat de înțeles că a putea concura în continuare repreintă aproape un miracol.
Lindreg a suferit în două rânduri de Covid în 2020 și 2021, iar boala i-a lăsat următri severe la nivel pulmonar, pe care le resimte din plin în timpul curselor.
"Nu am putut să mă antrenez așa cum fac de obicei. Și am rămas fără suflare în timpul curselor. Când nu ai oxigen în sânge, totul încetează să funcționeze așa cum ar trebui. Nu sunt la 100%. Totuși, Sunt mult mai bine decât eram acum câteva săptămâni, când am luat o mică pauză. Am avut o iarnă bună, mă antrenam din greu. Așa că am fost puțin surprins când au apărut din nou aceste probleme. Cred că era începutul lunii iunie sau sfârșitul lui mai, iar totul devenea din ce în ce mai rău. Desigur, faptul că am suferit de Covid a avut un impact negativ", a spus Lindgren pentru Eurosport.

Lindgren speră în continuare la victoria finală în Speedway Grand Prix

În ciuda acestui fapt, Lindgren este încă optimist cu privire la șansele sale în acest sezon. Deși se află la 27 de puncte în spatele liderului Bartosz Zmarlik, este încurajat de locurile sale pe podium la Varșovia și Teterow și crede că mai sunt suficiente puncte de câștigat din cele cinci întâlniri rămase pentru a schimba clasamentul.
"Sezonul meu a fost cu suișuri și coborâșuri. Desigur, am avut cele două podiumuri, de care sunt foarte bucuros. Dar restul întâlnirilor nu le-am susținut cu adevărat așa cum mi-am dorit.Eu simt că a fost un an foarte competitiv. Au fost o mulțime de piloți care s-au remarcat. Până acum avem câștigători diferiți din fiecare rundă. Și din punct de vedere al punctelor, mulți piloți sunt foarte aproape. Doar că Zmarzlik a găsit o oarecare consecvență și de aceea este în top în acest moment. Dar noi, ceilalți, mai avem multe puncte de câștigat.
Suntem doar la jumătatea drumului, mai sunt multe puncte în joc și simt că, dacă găsesc o formă bună de acumpână la sfârșitul anului, am o șansă mare să urc în clasament și să câștig o medalie", a adăugat Lindsgren.
Datorită anulării Grand Prix-ului programat pe 9 iulie în Rusia, piloții au avut șapte săptămâni între runda a cincea de la Gorzow și următoarea întâlnire de la Cardiff. Pentru Lindgren, având în vedere dificultățile sale de sănătate, pauza a fost binevenită.
"Ei bine, pentru mine, a fost ca o binecuvântare pentru că mă confruntam cu probleme de sănătate și mă simt mai bine acum. Mi-a prins bine această pauză și simt că mi-am intrat în formă acum și sunt sigur că voi merge până la sfârșitul sezonului. Merg în fiecare etapă cu gândul la victorie, iar dacă voi reuși să câștiga la Cardiff va fi grozav. Cu siguranță vor fi mulți fani și va fi o atmosferă extraordinară", a conchis suedezul.
Top 10 al clasamentului, după 5 etape (din 10)
  • 1.Bartosz Zmarzlik (Polonia) - 78 de puncte
  • 2.Leon Madsen (Danemarca) - 60 de puncte
  • 3.Martin Vaculik (Slovacia) - 53 de puncte
  • 4.Maciej Janowski (Polonia) - 53 de puncte
  • 5.Fredrik Lindgren (Polonia) - 51 de puncte
  • 6.Tai Woffinden (Marea Britanie) - 50 de puncte
  • 7.Anders Thomsen (Danemarca) - 49 de puncte
  • 8.Patrick Dudek (Polonia) - 49 de puncte
  • 9.Robert Lambert (Marea Britanie) - 47 de puncte
  • 10.Jason Doyle (Australia) - 44 de puncte
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo