Jucătoarea de tenis numărul unu a lumii, Ashleigh Barty, a fost surprinsă fără mască într-un supermarket, la doar câteva ore după ce pledase pentru respectarea "dreptului la viață și sănătate" al conaționalilor săi, certându-i totodată pe toți colegii săi din circuit care s-au plâns de regimul strict de carantină de la Melbourne, dezvăluie în exclusivitate Sky News Australia.
Ashleigh Barty și-a făcut cumpărăturile într-o zonă din suburbiile orașului Melbourne, ignorând regulile sanitare stricte impuse pe toată suprafața statului Victoria privind obligativitatea purtării măștii de protecție. Contactat de jurnaliștii australieni, managerul lui Barty a transmis că a fost vorba despre "o greșeală nevinovată", dând asigurări că sportiva de 24 de ani va fi mai atentă pe viitor în ceea ce privește respectarea regulilor.
Ştiri
Performanță superbă! Un român nevăzător a cucerit în 6 zile cel mai înalt vârf din Africa
18/12/2019 LA 05:30

Barty, privilegiată la Australian Open

Ashleigh Barty se numără printre sportivii care nu au bătăi de cap înaintea primului Grand Slam al anului 2021. După declanșarea pandemiei, Barty a preferat să rămână în Australia natală din rațiuni sanitare, iar acum așteaptă detașată să își facă reapariția pe teren, după 11 luni de absență, pe 29 ianuarie, la meciul demonstrativ organizat la Adelaide, unde îi va avea alături pe Simona Halep, Serena Williams, Naomi Osaka, Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominik Thiem și Yannick Sinner (toți trimiși de organizatori la Adelaide într-un regim mult mai lejer de carantinare decât la Melbourne).
Cea mai de succes jucătoare a Australiei din ultimii ani le transmisese un mesaj colegilor jucători de tenis nemulțumiți de condițiile de la Melbourne cu doar câteva ore înainte de a fi prinsă cum înalcă regulile anti-Covid.
"Noi, australienii, suntem foarte norocoși pentru că avem un turneu de Mare Șlem la noi acasă. Sprijinul fanilor australieni înseamnă enorm pentru mine și vreau de fiecare dată să am rezultate cât mai bune. Știu că anul acesta va fi diferit din multe puncte de vedere, dar sper să îi pot face mândri pe oamenii de aici. Condițiile din acest an sunt o provocare, cu siguranță. Și înțeleg frustrarea jucătorilor care au fost nevoiți să intre în carantină, dar trebuie să punem pe primul loc siguranța oamenilor din Melbourne și trebuie să ne asigurăm că sănătatea este prioritatea numărul unu. Oamenii din Victoria trebuie să fie în siguranță", a declarat Barty pentru Herald Sun în această dimineață.

Australian Open 2021 - Acțiunea de la Melbourne revine pe Eurosport

Ştiri
Prima ediție a Campionatelor Europene poate fi urmărită pe toate platformele Eurosport
02/08/2018 LA 06:06