A venit "nota de plată" pentru Zverev, după incidentul șocant de la Acapulco. Anunțul ATP
Publicat 25/02/2022 la 07:06 GMT+2
ATP a anunțat joi seară amenzile pe care Alexander Zverev, numărul 3 mondial, trebuie să le plătească după ieșirea incredibilă din meciul de dublu de la Acapulco. Sancțiunile la adresa numărului 3 mondial sunt, pentru moment, destul de blânde.
Alexander Zverev celebrates
Credit imagine: Getty Images
Zverev a fost protagonistul unuia dintre cele mai urâte momente din sportul mondial, lovind de 4 ori, cu furie, scaunul arbitrului, acesta din urmă fiind la câțiva centimetri distanță de a intra în contact cu racheta neamțului.
Organizatorii de la Acapulco l-au exclus pe german din competiția de simplu, iar aseară a venit "nota de plată". Deși se specula că neamțul va primi cea mai mare amendă din istoria tenisului, acesta a scăpat ieftin. Astfel, potrivit Associated Press, Zverev va trebui să plătească 40.000 de dolari pentru ieșirea sa. La această sumă se va adăuga premiul câștigat la Acapulco, în valoare de aproximativ 30.000 de dolari. În total, așadar, aproape 70.000 de dolari, o sancțiune extrem de blândă, în contextul în care regulamentul prevedea amenzi de până la 250.000 de dolari. Totodată, germanul a fost deposedat și de punctele obținute la turneul din Mexic.
Trebuie spus că Zverev nu a scăpat încă de suspendare, ATP adăugând, odată cu anunțul sancțiunii financiare, că "acest caz va fi studiat în continuare și vom anunța măsurile luate". Campionul olimpic de la Tokyo riscă o suspendare din competiții, dar, având în vedere nivelul amenzilor, nu e complet exclus să scape doar cu un avertisment.
CITEȘTE ȘI:
Zverev și-a cerut scuze pentru ieșirea incredibilă de la Acapulco
La această amendă destul de blândă a contat probabil și faptul că Zverev a conștientizat imediat ce a făcut și a mers să îi ceară scuze arbitrului.
Apoi, pe Instagram, jucătorul german a ținut să își ceară iertare pentru comportamentul său, susținând că este dezamăgit de modul în care a reacționat și că nu are justificare pentru ceea ce a făcut.
"Este dificil să pun în cuvinte cât de mult regret comportamentul din timpul și de la finalul meciului de dublu de ieri (n.r. de miercuri). Mi-am cerut scuze în privat arbitrului de scaun, deoarece reacția mea la adresa sa a fost de neacceptat și sunt dezamăgit de mine.
Nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru și nu am scuză. Aș vrea să îmi cer scuze și fanilor mei, turneului și sportului pe care îl iubesc. Așa cum știți, las totul pe teren. Ieri am lăsat prea multe. Zilele următoare voi reflecta asupra acțiunilor mele și a modului prin care mă voi asigura că acest lucru nu se va mai repeta. Îmi cer scuze că v-am dezamăgit", a scris Zverev pe Instagram.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo