ATP Monte Carlo | Paire, noi declarații șocante: "Să joci într-un cimitir ca ăsta nu e normal"

ATP Monte Carlo | Benoit Paire își continuă seria de declarații controversate, după eliminarea de la Monte Carlo. Francezul spune că nu are nicio plăcere să evolueze în pandemie și a catalogat "centralul" din Principat drept un "cimitir".

Benoit Paire - Monte-Carlo 2021

Credit imagine: Getty Images

Clasat pe locul 35 ATP, jucătorul din Hexagon a părăsit competiția de la Monte Carlo din primul tur, cedând în fața lui Jordan Thompson, scor 4-6, 7-6(3), 6-7(5). Partida a fost una frumoasă și cu accente dramatice, întinsă pe durata a peste 3 ore de joc, însă Paire a părut că nu a fost în niciun moment afectat de înfrângere.
După ce săptămânile trecute spunea că nu îl interesează să treacă de primul tur la turnee, fiind mulțumit cu suma primită pentru participare, francezul a avut un discurs similar, dar de această dată accentele puse au fost și mai dramatice.
"Nu îmi pasă deloc că am pierdut, mai am dublul de jucat, iar apoi mă duc acasă. Nu am ce să spun despre meci...tenisul nu mă mai face fericit. Să fiu aici e o tristețe absolută, asta în condițiile în care Monte Carlo e în general unul dintre cele mai tari turnee din circuit. Nu mă mai interesează nimic, nu îmi vine să lupt. Toți spun că e vorba de Monte Carlo, dar jucăm într-o atmosferă dezolantă. Circuitul ATP a devenit putred, astfel că nu îmi pasă dacă pierd sau câștig, nu mai simt nimic. Am luat 12.000 de euro, am stat într-o cameră drăguță de hotel, apoi mă duc acasă", a explicat Paire, potrivit eurosport.co.uk.

ATP Monte Carlo | Paire: "Singurul moment de fericire e când plec acasă"

Întreaga atitudine a lui Paire ține de restricțiile generate de COVID-19 și de ceea ce înseamnă tenisul pe timp de pandemie. Să evoluezi fără fani în tribune e lipsit de farmec, iar francezul a comparat arena centrală de la Monte Carlo cu un cimitir.
"Rainer Court e pe marginea Mediteranei, e în mod normal cea mai frumoasă arenă din lume. Dar anul acesta, atmosfera e de cimitir. Singurul moment de fericire e când plec acasă, pentru că nu mai sunt obligat să port mască și să respect toate reglementările anti-COVID. Să joci într-un cimitir ca acesta nu e normal. Toți jucătorii gândesc asta, dar eu sunt singurul care o spune. În aceste condiții, tenisul nu îmi mai aduce nimic bun", a mai spus sportivul francez.
Programul de azi de la Monte Carlo
Turneul de la Monte Carlo e transmis zilnic, de la ora 11:00, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo