Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nick Kyrgios a venit cu lămuriri despre "conflictul" cu De Minaur: "Ieri a venit la mine"

Alex Masgras

Publicat 17/01/2023 la 14:16 GMT+2

Nick Kyrgios a venit cu explicații după ce în presa din Australia au apărut zvonuri legate de un conflict între el și Alex De Minaur, în urma retragerii acestuia de la United Cup, la începutul acestui an. Kyrgios a declarat că De Minaur este unul dintre cei mai apropiați prieteni pe care îi are în circuit și că relația lor este specială.

Nick Kyrgios and Alex De Minaur

Credit imagine: Getty Images

Nick Kyrgios, care s-a retras înaintea debutului la Australian Open, s-a retras la începutul acestui an și de la United Cup, competiție pe echipe. În urma acestei retrageri, în presa de la antipozi au apărut zvonuri legate de un conflict între Kyrgios și Alex De Minaur.
Cu toate acestea, Nick Kyrgios a ținut să vină cu lămuriri legate de relația sa cu De Minaur, insistând că cei doi se înțeleg foarte bine și că cel poreclit "Demon" este unul dintre jucătorii săi apropiați din circuit:
"Eu și Demon (n.r. De Minaur) avem o relație foarte specială. Încă îmi aduc aminte când el era băiatul portocaliu în Cupa Davis (tânăr jucător care se alătură echipei de Cupa Davis a Australiei) și schimbam câteva mingi cu el la finalul meciurilor.
Relația dintre noi e grozavă. Ieri a venit la mine și mi-a spus: «Îmi pare rău pentru tot și sper că totul e în regulă cu corpul tău». Respect toți acești jucători, așa că nu e mare lucru pentru mine să citesc despre un conflict între mine și Demon. El e unul dintre prietenii mei apropiați din circuit și mereu va fi", a spus Nick Kyrgios pentru Sydney Morning Herald.
Citește și:

Nick Kyrgios s-a retras de la Australian Open 2023

Nick Kyrgios, locul 21 ATP, a anunțat luni dimineață că e nevoit să se retragă de la primul turneu de Grand Slam al anului din cauza unei accidentări la genunchi, ceea ce reprezintă o veste proastă atât pentru organizatori, dar mai ales pentru jucător, care a avut un sezon 2022 fabulos.
Australianul, care se afla pe aceeași parte de tablou cu Novak Djokovic la Melbourne, va fi supus unei operații artroscopice la genunchi. Timpul de recuperare pentru aceasta nu este de obicei prea lung (3-4 săptămâni). Numărul 21 mondial urma să joace marți în primul tur cu Roman Safiullin, dar luni după-amiază și-a anunțat retragerea din turneul de Grand Slam de acasă.
Kyrgios a declarat că a simțit un disconfort la genunchi în ultimele două săptămâni și a folosit meciul demonstrativ de vinerea trecută cu Novak Djokovic pentru a evalua gravitatea accidentării. "Am vrut să-mi dau speranțe, am crezut că am o șansă", a spus el. Australianul a ajuns anul trecut în turul al doilea la Australian Open, înainte de a pierde în fața lui Daniil Medvedev în patru seturi. Retragerea lui Kyrgios înseamnă, de asemenea, că nu își va apăra titlul la dublu masculin de la Australian Open alături de Thanasi Kokkinakis.
ATP: Cine va câștiga trofeul la Australian Open 2023?
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo