Australian Open 2022 | Rafael Nadal, în culmea fericirii după câștigarea trofeului: "Mă voi întoarce aici la anul"

Rafael Nadal a scris istorie la Australian Open 2022, după ce a câștigat finala cu Daniil Medvedev, scor 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 7-5 și a ajuns la 21 de Grand Slam-uri câștigate de-a lungul carierei.

Rafael Nadal mit der Australian-Open-Trophäe

Credit imagine: Getty Images

5 ore și 25 de minute a durat partida cu Medvedev, a doua cea mai lungă finala din istoria Grand Slam-urilor.
Rafael Nadal, ajuns la 35 de ani, a reușit să se impună după ce a fost condus cu 0-2, iar spaniolul a devenit al doilea jucător după Novak Djokovic care câștigă cele 4 turnee de Mare Slam de cel puțin două ori.
La 35 de ani și 241 de zile,Nadal este al patrulea ca vârstă care a câștigat Openul, după Ken Rosewall, Mal Anderson și Roger Federer.

Rafael Nadal: "Acum o lună și jumătate aș fi zis că este ultimul Australian Open la care particip"

E binecunoscut faptul că spaniolul a fost ieșit din circuit 6 luni din cauza unei accidentări, ulterior a fost depistat pozitiv cu COVID, însă Nadal a trecut peste aceste probleme și a reușit să se impună la Australian Open, după un meci epic cu rusul Medvedev.
CITEȘTE ȘI:
El a oferit prima reacție după succesul istoric, în cadrul festivității de premiere: "Știu că este un moment dificil pentru Daniil, ești un campion nemaipomenit.
Fără dubii, vei cuceri acest trofeu de cel puțin două ori de-a lungul carierel tale. Te felicit atât pe tine, cât și pe familia ta, pentru ceea ce ai făcut aici. A fost unul dintre cele mai tari meciuri din cariera mea din punct de vedere emoțional, îți urez mult succes pe viitor.
Nu știu ce să spun mai departe, e uimitor pentru mine faptul că în ultimele luni nu credeam că voi mai participa la acest Grand Slam, iar acum mă aflu în fața voastră, alături de trofeu. Am muncit foarte mult, am luptat enorm și am primit tot sprijinul vostru, sunteți nemaipomeniți și vă mulțumesc că mă iubiți și mă susțineți.
Mi-a fost foarte greu să ajung să particip la această ediție, însă având susținerea pe care am avut-o aici în aceste săptămâni, cu siguranță o să-mi rămână în inimă pentru totdeauna.
Nu pot să le mulțumesc îndeajung de mult oamenilor de la mine din lojă, mulțumesc familiei și echipei mele care nu se află aici, în momentele dificile ați fost lângă mine, iar fără voi nimic nu e posibil.
Acum o lună și jumătate aș fi zis că este ultimul Australian Open la care particip, însă acum pot să vă spun că mă voi întoarce la anul. Nu pot să exprim în cuvinte toate sentimentele pe care le-am avut, iar energia pe care mi-ați oferit-o mă face să mă întorc aici.
Ne vedem la anul, cu siguranță!", a fost discursul lui Rafael Nadal, care a câștigat cel de-al 21-lea Grand Slam al carierei, fiind pe primul loc la acest capitol.
picture

Rezumatul unui meci fabulos, Rafael Nadal - Daniil Medvedev. A "plouat" cu momente fascinante

Sursa video: Eurosport

La 13 ani după prima sa coroană la Melbourne, Rafa a reușit din nou să triumfe la Australian Open. Doar Serena Williams a reușit la o distanță mai mare între primul și ultimul ei turneu major: 17 ani și 5 luni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo