"Una dintre cele mai mari reveniri pe care le-am văzut vreodată" - McEnroe, uimit de performanța lui Nadal

Fostul tenismen John McEnroe a fost uimit de revenirea lui Rafael Nadal în finala cu Daniil Medvedev, la Australian Open 2022 și a susținut că a fost una dintre cele mai mari reveniri într-un meci de tenis pe care le-a văzut din 1984 încoace.

Spain's Rafael Nadal speaks with former US tennis player John McEnroe after his victory against Australia's Nick Kyrgios during their men's singles match on day eight of the Australian Open tennis tournament in Melbourne on January 27, 2020.

Credit imagine: AFP

În ciuda faptului că a fost la câteva game-uri distanță de a pierde finala cu Daniil Medvedev, Rafael Nadal nu a renunțat și a luptat până la final, pentru a-și adjudeca cel de-al 21-lea Grand Slam, fiind pe primul loc la acest capitol.
Medvedev a condus cu 2-0 în finala de la Australian Open, însă spaniolul a revenit în mod miraculos și s-a impus cu 3-2, după o partidă care a durat aproape 5 ore și jumătate.
Victoria lui Nadal a fost și mai specială, în contextul în care acesta a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren aproape 6 luni, ulterior fiind depistat pozitiv cu COVID.
Înainte de începerea primului Grand Slam din acest sezon, atenția s-a mutat pe Novak Djokovic, care a fost deportat din Australia din cauza faptului că nu a fost vaccinat împotriva coronavirusului.

McEnroe, comparație cu finala pierdută la Roland Garros 1984

Câștigător a 7 turnee de Mare Slam, John McEnroe este de părere că revenirea istorică a lui Nadal este cea mai mare din ultimii 38 de ani. Al doilea favorit al competiției, Ivan Lendl, l-a învins în ultimul act pe principalul favorit, John McEnroe, la capătul unui meci foarte disputat, scor 3–6, 2–6, 6–4, 7–5, 7–5, la Roland Garros 1984.
Fostul tenismen aplaudă victoria lui Nadal, pe care o consideră impresionantă: "Încerc să-mi aduc aminte de jucători ce au reușit reveniri mai mari. Îmi amintesc când eram copil de mingi, cred că în 1975, a fost Manuel Orantes, la US Open, ce a reușit o remontadă istorică. Cu siguranță, a fost una dintre cele mai mari reveniri pe care le-am văzut vreodată (n.r finala pierdută cu Lendl), având în vedere circumstanțele. Din păcate, eu am fost cel care a câștigat primele două seturi, iar după am pierdut.
Remontada lui Nadal este mult mai mare decât cea reușită de Novak Djokovic anul trecut, la Roland Garros, în finala cu Tsitsipas. chiar dacă acela a fost un moment uriaș pentru sârb, care a câștigat Roland Garros pentru a doua oară. Motivul este reprezentat de faptul că Rafael Nadal nu a jucat timp de aproape șase luni, a suferit o intervenție chirurgicală, apoi a avut COVID și toată situația creată în jurul lui Novak Djokovic, pentru că ei s-ar fi întâlnit în semifinale.
Sunt de părere că a fost cea mai mare revenire din istorie, cel puțin de la finala pierdută de mine la Roland Garros, în 1984", a spus fostul tenismen, pentru Eurosport UK.
CITEȘTE ȘI:
Chiar dacă Rafa a insistat mereu că recordurile nu reprezintă un obiectiv primordial pentru el, succesul de la Antipozi l-a transformat în primul jucător din istorie care își trece în palmares 21 de titluri de Grand Slam. Mai mult, Rafa a devenit al 2-lea jucător care și-a trecut în palmares minim două trofee la fiecare dintre cele 4 Grand Slam-uri, performanță pe care doar Djokovic o deținea până acum
Victoria de la Australian Open îi deschide însă larg poarta lui Nadal către noi borne impresionante în tenisul mondial. După o binemeritată vacanță, Nadal își propune să joace la Indian Wells (10-20 martie). Chiar dacă în programul său apare și turneul de la Acapulco (21-26 februarie), "Matadorul" a lăsat să se înțeleagă că ar putea sări peste competiția din Mexic, totul depinzând de modul în care se va recupera după risipa de efort depusă în Australia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo