Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nick Kyrgios a crezut că va fi descalificat ca Djokovic, după ce a lovit un copil cu o minge de tenis la Australian Open

Irina Aldea

Publicat 26/01/2022 la 04:38 GMT+2

Nick Kyrgios a dat cu toată forța într-o minge și a lovit un copil din tribune. Puștiul a început să plângă, dar Kyrgios și-a cerut scuze și i-a dat o rachetă și un prosop copilului, scăpând astfel de ce se temea mai tare: descalificarea de la Australian Open.

Nick Kyrgios

Credit imagine: Eurosport

Nick Kyrgios a recunoscut la conferința de presă de la Melbourne că s-a temut că va fi descalificat de la Australian Open așa cum s-a petrecut cu Novak Djokovic la US Open 2020. Liderul mondial din ATP a fost exclus de la US Open 2020 după ce a lovit din greșeală o arbitră de linie când a trimis mingea în spate, fără să se uite.
Marți, în faza sferturilor de finală din proba de dublu masculin, în meciul dintre Kyrgios / Kokkinakis și Puetz / Venus, rebelul din tenisul masculin a dat cu toată forța într-o minge care a ajuns în tribune, lovind un copil care a început instant să plângă. "Am văzut mingea îndreptându-se spre copil și m-am gândit: Oh, nu, voi fi descalificat!", a spus el pentru Channel Nine.
picture

Nick Kyrgios a dat cu toată forța într-o minge și a lovit un copil! Puștiul a început să plângă

Nick Kyrgios s-a temut că va primi același tratament ca Djokovic în circuit

Kyrgios și-a cerut imediat scuze și și-a pus mâna la gură, realizând că gestul său necugetat poate avea urmări grave. În timp ce arbitra de scaun Eva Asderaki-Moore a mers să verifice dacă puștiul e în regulă, Kyrgios s-a dus la banca lui și a lui Kokkinakis și a luat o rachetă și un prosop pentru a i le dărui băiatului, în aplauzele tuturor celor aflați în tribune.
"M-am bucurat că era bine și i-am înmânat racheta", a mai spus Kyrgios, care din fericire pentru el, nu a trebuit să îndure tratamentul de care Djokovic a avut parte la US Open 2020, atunci când a fost descalificat fără interpretări. Echipa Kyrgios și Kokkinakis s-a calificat în semifinale la Australian Open, după victoria cu 7-5, 3-6, 6-3, după două ore și 16 minute de joc. În continuare, pentru un loc în marea finală, australienii îi vor întâlni pe favoriții numărul 3, Granollers și Zeballos.
Australian Open 2022 se vede în exclusivitate pe Eurosport. Toate meciurile de la Melbourne sunt în direct și în exclusivitate pentru România și pe aplicaţiaEurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo