Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Apropiații lui Djokovic acuză că sârbul locuiește în condiții mizerabile! Ce a cerut liderul mondial

Nicu Savin

Actualizat 06/01/2022 la 17:52 GMT+2

Novak Djokovic este obligat de autoritățile din Australia să stea într-un hotel destinat imigranților până când instanța va decide dacă are sau nu dreptul să joace la Australian Open. Căpitanul echipei de Cupa Davis a Serbiei, Viktor Troicki, a declarat că liderul mondial trăiește în condiții mizerabile, iar președintele Serbiei a menționat că se încearcă mutarea sa din locația respectivă.

Novak Djokovic wurde an die Einreise nach Australien verweigert

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic are parte de un tratament riguros în Australia, după ce autoritățile de la Antipozi au decis că sârbul nu are dreptul să intre în țară deoarece nu îndeplinește condițiile pentru a face acest lucru în contextul în care este nevaccinat.
Avocații liderului mondial au contestat decizia, dar instanța va lua abia luni o decizie, astfel că tenismenul este obligat să locuiască până atunci într-un hotel din Melbourne destinat imigranților. Așa cum e normal, Djokovic este apărat pe toate căile de apropiații săi, iar ultimul nume care a avut o replică vehementă despre această situație a fost căpitanul echipei de Cupa Davis a Serbiei, Viktor Troicki. Acesta susține că Nole locuiește în condiții mizerabile în Australia și consideră că întreg scandalul are o tentă politică.
"Nu îmi amintesc să se fi întâmplat aşa ceva unui campion mondial, nu doar al tenisului, ci a unuia dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor. Nu îmi amintesc ca un sportiv să fi fost aşa de maltratat de către un guvern. E un scandal uriaş, care nu are nicio legătură cu tenisul sau sportul, e doar politic.Tot ce ştiu este că se află în condiţii mizerabile într-un hotel cu refugiaţi sau migranţi. Nu aşa ar trebui să tratezi un campion de calibrul său, câştigător de nouă ori la Australian Open", a declarat Troicki pentru televiziunea sârbă RTS.
Citește și:

Novak Djokovic a cerut să fie mutat din hotelul din Melbourne

Autoritățile din Serbia încearcă cu disperare să-l ajute pe Djokovic, dar legile din Australia sunt foarte stricte, iar totul s-a transformat într-un adevărat război diplomatic.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că oficialitățile de la Belgrad fac tot posibilul ca Nole să fie mutat din hotelul în care e obligat să locuiască, lucru pe care chiar marele campion l-a cerut. Conform presei sârbe, liderul mondial ar vrea să locuiască până luni în casa pe care a închiriat-o pentru perioada în care ar fi jucat la Australian Open.
"Tot ce ne-a cerut Novak a fost să fie mutat într-o casă și este obligația noastră să ne protejăm cetățenii. Este clar că împotriva lui se desfășoară o campanie politică, avându-l la cârmă pe premierul australian. Mi-e teamă că această hărțiure va continua pentru că nu au altă cale de a câștiga împotriva lui", a declarat președintele Serbiei, citat de Mundo Deportivo.
Australian Open se desfăşoară în perioada 17 - 30 ianuarie 2022 şi va avea acoperire totală pe canalele Eurosport şi pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo