Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Toni Nadal, întrebări legitime în cazul "Djokovic". "Mi s-ar părea monstruos să fie aşa"

Cristian Mihală

Publicat 05/01/2022 la 12:28 GMT+2

Toni Nadal şi-a făcut cunoscut punctul de vedere în legătură cu derogarea primită de Djokovic pentru a juca la Australian Open. Spaniolul cere transparenţă, în contextul în care se discută despre faptul că Nole nu ar fi îndeplinit vreunul dintre criteriile care să ducă la o dispensă medicală.

Novak Djokovic of Serbia shakes hands at the net after his straight sets victory against Rafael Nadal of Spain during the men's singles semi final match on day seven of the Barclays ATP World Tour Finals at O2 Arena on November 21, 2015 in London

Credit imagine: Getty Images

Controversele din jurul lui Djokovic, cel mai mare jucător de tenis din lume, s-au acutizat odată cu apropierea Australian Open. Ieri, sârbul a anunţat că a primit o scutire medicală şi că va merge la Melbourne pentru a participa la primul Grand Slam al anului. Între timp, sârbul a ajuns în Australia, dar pentru moment nu i se acordă permisiunea de a părăsi aeroportul, pentru că există suspciuni legate de derogarea primită.
Mai exact, se pare că Djokovic a susţinut că nu se poate vaccina, motiv pentru care a fost scutit de comisia medicală angajată de organizatorii "openului vesel". Sunt multe voci care susţin că această excepţie de la vaccin invocată de sârb nu stă în picioare. Printre cei care îşi pun semne de întrebare se află şi Toni Nadal, fostul antrenor al marelui rival al "Djokerului", Rafa.
"Ar fi bine dacă Novak ar da niște explicații", a spus Toni Nadal în El Pais.
CITEŞTE ŞI

Toni Nadal vrea ca lucrurile să fie la vedere, în cazul "Djokovic"

Potrivit tehniciaului care acum se ocupă de Academia lui Rafa, motivele care ar permite o astfel de scutire sunt: ​​antecedente de anafilaxie la o componentă a vaccinului, o reacție adversă după o primă doză, o afecțiune medicală acută sau o afecțiune cardiacă inflamatorie în ultimele șase luni. Toni Nadal nu spune clar că Nole nu s-ar încadra într-unul dintre aceste categorii, dar vrea ca totul să fie transparent, iar opinia publică să fie informată corect.
"Mi s-ar părea monstruos ca, pentru ca participarea lui să fie posibilă, să se fi făcut o presupunere care nu are temei", a mai spus marele antrenor spaniol.
Toni Nadal nu îl judecă pe Djokovic pentru decizia sa de a nu se vaccina şi nu crede că acesta a făcut ceva greşit, dând de înţeles că responsabilitatea e a comisiei medicale care a oferit dispensa. Totuşi, ibericul e de părere că, la nivel absolut, Nole greşeşte nevaccinându-se şi transmiţând un mesaj greşit pentru milioane de oameni.
"Trebuie să fie conștient că este un reper internațional într-un moment de criză globală de sănătate foarte gravă. Sunt aproape șase milioane de oameni care și-au pierdut viața din cauza acestui nenorocit de virus. Alte milioane cu siguranţă că aveau probleme, dar au ales să facă vaccinul, știind că este o nevoie globală. Atâţia şi-au pus încrederea în oamenii de știință care au lucrat de doi ani pentru a pune capăt acestui flagel", a concluzionat fostul antrenor al lui Rafa.
Australian Open se desfăşoară în perioada 17 - 30 ianuarie şi are acoperire totală pe Eurosport şi Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo