Simona Halep - Serena Williams 3-6, 3-6. Sportiva noastră a fost eliminată de la Australian Open

Simona Halep a fost eliminată de Serena Williams în sferturile de finală de la Australian Open (3-6, 3-6).

Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona venea la meciul cu Serena Williams după dueluri dificile în optimile și în runda a treia a turneului. Totuși, toată lumea avea încă în cap finala de la Wimbledon 2019 atunci când Halep s-a impus clar, fără probleme, în două seturi pentru a cuceri primul său trofeu la Londra. Astfel, cu o Serena care are ca obiectiv Grand Slam-ul 24 și a fost deja oprită din a atinge acest obiectiv de Halep, românca avea în față o adversară extrem de determinată.
Meciul a început un ritm bun, ambele jucătoare lovind puternic mingea iar Serena părea să ia deja un avans când a făcut primul break cu prima ocaziee, însă Halep a revenit rapid și a făcut imediat rebreak. Simona a continuat perioada bună și a câștigat fără probleme următorul game pentru a face 2-2.
Game-urile primului set au fost echilibrate, însă forța loviturilor Serenei și-a spus cuvântul iar după o serie impresionantă de lovituri, americanca a făcut din nou break-ul pentru a se distanța la 4-2, în ciuda unui procent de doar 56% la primul serviciu. De cealaltă parte, după doar cinci game-uri, Halep a avut deja trei erori neforțate, câte a făcut în toată finala cu Serena de la Wimbledon 2019.
În cele din urmă, deși Halep și-a făcut fără probleme serviciul, Williams a câștigat primul set cu 6-3 câștigând ultmul game categoric.
picture

Australian Open - UNIBET

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep - Serena Williams 3-6, 3-6

Simona a început excelent al doilea set. A trecut cu brio de un prim game echilibrat pe propriul serviciu pentru ca apoi să convertească a doua din cele trei mingi de break pentru a prelua conducerea cu 2-0.
Serena a revenit imediat cu rebreak, dar Halep a câștigat ulterior din nou pe serviciul americancei pentru a face 3-1. Cu toate acestea, au urmat trei game-uri consecutive luate de Serena, dintre care două contra serviciului pentru a face 4-3, într-un moment cheie din meci.
Meciul a curs în continuare în favoarea americancei iar în cele din urmă Serena și-a adjudecat și al doilea set pentru a se califica în semifinale acolo unde va da piept cu Naomi Osaka, favorita numărul trei.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo