Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Carlos Alcaraz l-a învins pe Stefanos Tsitsipas într-un veritabil derby, în turneul ATP Barcelona

Andrei Nicolae

Actualizat 23/04/2022 la 00:11 GMT+3

Cei doi jucători care au câștigat ultimele două turnee din Seria Masters 1000 au fost adversari în cadrul sferturilor de finală. Carlos Alcaraz l-a depășit pe Stefanos Tsitsipas cu 6-4, 5-7, 6-2.

Carlos Alcaraz (Conde de Godó)

Credit imagine: Getty Images

Ziua de vineri a fost un adevărat maraton în turneul ATP Barcelona 500, pentru că jucătorii calificați în sferturile de finală au avut de disputat câte două jocuri. Eforturile lor au fost impresionante, având în vedere că joi nu s-a putut juca din cauza ploii.
Derby-ul zilei a fost fără doar și poate confruntarea dintre Carlos Alcaraz și Stefanos Tsitsipas, din cadrul sferturilor de finală. Adică între câștigătorii ultimelor două turnee Masters 1000 de la Miami, respectiv Monte Carlo. A fost un meci care a avut nevoie de trei seturi pentru a fi decis învingătorul. La fel ca și în confruntarea de la Miami, spaniolul în vârstă de 18 ani a fost mai bun și s-a calificat mai departe, după 6-4, 5-7, 6-2. Întâlnirea a durat mai bine de două ore.

Carlos Alcaraz îl va înfruta pe Alex de Minaur în semifinale

În semifinale, Alcaraz îl va avea ca adversar pe Alex de Minaur, care s-a impus tot în trei seturi în disputa cu Cameron Norrie, cu 6-3, 5-7, 6-1.
În trei seturi s-au încheiat și primele două sferturi de finală. Pablo Carreno Busta și Diego Schwartzman au produs reveniri inspirate și se vor înfrunta în cealaltă semifinală. Carreno Busta a salvat trei puncte de meci în setul al doilea împotriva lui Casper Ruud: scor final 4-6, 7-6(8), 6-3.
"Sunt atât de fericit pentru această victorie",a spus jucătorul de 30 de ani din Gijon, care l-a învins mai devreme pe Lorenzo Sonego într-un alt meci de trei seturi. "A fost foarte emoționant astăzi să joc în fața fanilor mei, practic acasă
Schwartzman l-a depășit pe Felix Auger-Aliassime cu 3-6, 6-2, 6-3. Argentinianul a petrecut vineri puțin peste patru ore pe teren, depășindu-l pe Lorenzo Musetti mai devreme, cu 6-4, 7-5.
Turneul ATP 500 Barcelona se vede în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo