Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bencic, "extrem de încântată" de colaborarea cu Tursunov, după ce rusul a scăpat de Emma Răducanu: "Am încercat totul"

Irina Aldea

Publicat 19/10/2022 la 10:12 GMT+3

Belinda Bencic a început de curând să lucreze cu Dmitry Tursunov, după ce rusul s-a despărțit de Emma Răducanu. Elvețianca s-a declarat "extrem de încântată" de colaborarea cu Tursunov.

Dmitry Tursunov & Belinda Bencic

Credit imagine: Getty Images

Luni, în runda inaugurală a turneului Guadalajara Open Akron, Belinda Bencic, numărul 14 mondial, a învins-o pe Leylah Fernandez cu 7-5, 6-7(1), 6-3 și și-a luat revanșa pentru eșecul suferit la Roland Garros. Cu această victorie, Bencic și-a menținut șansele de a ajunge la Turneul Campioanelor pentru a doua oară.
Ea s-a impus în acest meci sub supravegherea fostului antrenor al Emmei Răducanu, Dmitry Tursunov. Potrivit presei britanice, Tursunov a pus capăt colaborării cu Răducanu pentru a lucre cu Belinda Bencic. Într-o conferință de presă de după meci, Bencic a discutat despre colaborarea cu Tursunov și a precizat că a încercat totul pentru a-l avea în echipă și că decizia ei a fost "bună", având în vedere că acesta este un antrenor "bun" și "dur".
CITEȘTE ȘI:

Belinda Bencic, "extrem de încântată" după ce "l-a furat" pe Tursunov de la Emma Răducanu

"Am încercat totul pentru a-l aduce în echipă. Este un antrenor foarte bun și dur. Cred că a fost o decizie bună", a dezvăluit ea. Tursunov lucrează acum cu a treia jucătoare în 2022. El a colaborat cu Anett Kontaveit în prima parte a sezonului, iar când a început turneul nord-american pe hard, s-a alăturat staff-ului Emmei Răducanu.
În interviul de pe teren, Belinda Bencic a vorbit și despre adversara sa, Leylah Fernandez. Elvețianca a spus că a fost dificil să dezvolte un ritm împotriva lui Fernandez și că a fost "fericită" că a învățat o lecție din înfrângerea suferită în fața canadiencei la Roland Garros 2022: "Cred că fiecare meci cu Leylah va fi, și este, foarte strâns. Joacă foarte bine și este greu să găsești ritmul împotriva ei. Mă bucur că am învățat ceva de la ultima dată când am pierdut", a declarat Bencic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo