Jaqueline Cristian, "chinuită" de presiune la BJK Cup! Marea greșeală care a costat-o victoria României cu Japonia

Jaqueline Cristian a avut joi șansa de a duce România în sferturile de finală ale Billie Jean King Cup, însă sportiva noastră a cedat în fața adversarei ei mai slab clasate, Ena Shibahara. După meci a explicat ce s-a întâmplat.

Jaqueline Cristian, Billie Jean King Cup 2024

Credit imagine: Getty Images

Jaqueline Cristian (26 ani, 73 WTA), care trebuia să joace cu Moyuka Uchijima, a cedat joi în al doilea meci al zilei după o oră şi 41 de minute de joc în fața sportivei din Japonia, Ena Shibahara, cu scorul de 4-6, (2) 6-7. Shibahara (26 ani, 135 WTA) a fost superioară la mingile direct câştigătoare (16-10), în timp ce scorul la erori neforţate a fost egal, 24-24.
În primul meci de simplu, Ana Bogdan (31 ani, 116 WTA), care trebuia să joace iniţial cu Ena Shibahara, a învins-o pe Nao Hibino (29 ani, 152 WTA) cu 6-2, 6-4. Dacă Jaqueline s-ar fi impus în fața Enei Shibahara, România se califica în sferturi, acolo unde ar fi întâlnit Italia, finalista de anul trecut.
CITEȘTE ȘI:

Cristian a explicat de ce a pierdut cu Shibahara, în BJK Cup, în confruntarea România - Japonia din optimi

Jaqueline Cristian a părut extrem de dezamăgită la interviul de după înfrângerea la general a tricolorelor. Sportiva noastră, cel mai bine clasată jucătoare dintre cele convocate, a declarat că a resimțit presiunea și a făcut și marea eroare de a-și subestima adversara: "Evident că sunt dezamăgită de prestația mea. Am simțit că nu m-am putut bucura de meci. Nu am putut lupta așa cum sunt obișnuită să o fac. Și ea a jucat destul de bine. A servit bine, și-a făcut treaba. Am ratat mult prea mult și nu am fost în cea mai bună formă. Să spunem că am simțit un pic de presiune și nu am putut gestiona așa cum am vrut.
Am încercat să fiu mai agresivă în setul al doilea, dar în același timp solidă, să stau, să construiesc mai mult punctul, să lungesc, pentru că ei îi plăceau punctele scurte, dar pe suprafața asta chiar nu era ușor și nu e ușor să stai să joci puncte lungi. A fost strâns meciul, dar și pentru că eu am jucat cred că un 40%, adică realist vorbind, pe acolo am fost, din păcate. E fix chestia asta că îți dorești foarte mult. Am avut 1-0, totul era bine, Ana jucase incredibil, era o atmosferă bună în aer, ne simțeam favorite. Eu mă simțeam favorită în meciul cu ea și a fost o greșeală din partea mea, pentru că am destulă experiență ca să știu că lucrurile astea se pot întoarce imediat. Și ea a intrat foarte motivată și chiar a jucat foarte bine pe serviciul ei. Eu am greșit mingile acelea pe care nu trebuia să le greșesc", a declarat Jaqueline Cristian după înfrângerea din Billie Jean King Cup.
În final, România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania). În meciul decisiv, cel de dublu, Monica Niculescu şi Gabriela Ruse au fost învinse de perechea Shuko Aoyama/Eri Hozumi cu 6-1, 7-5, după o oră şi 25 de minute.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo