Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Calificări Roland Garros 2020: cine sunt jucătorii care au făcut pasul pe tabloul principal

Cezara Paraschiv

Actualizat 26/09/2020 la 02:52 GMT+3

Calificări Roland Garros 2020 | 19 jucători din calificări se vor regăsi la start pe tabloul principal la ultimul Grand Slam al anului. La 30 de ani de la succesul tatălui său din finala pariziană cu Andre Agassi și la doi ani din momentul în care a fost la un pas de a se retrage din tenis, Emilio Gomez a plâns ca un copil după ce a răzbit în ciuda durerilor de spate pentru a ajunge pe "main draw"

Emilio Gomez

Credit imagine: Getty Images

Trei americani, trei jucători care și-ar dori să ajungă la #NextGen Finals la capătul acestui sezon, trei lucky losers, doi fii de foști câștigători de Grand Slam și un sportiv încurajat în ploaie de Andy Murray au făcut pasul pe tabloul principal la Roland Garros 2020.
Spectaculosul german Dustin Brown a ratat însă calificarea pe "main draw", fiind învins în minimum de seturi de italianul Lorenzo Giustino. În aceeași situație se află și argentinianul Leonardo Mayer, favorit 13, jucător ajuns în trecut în optimi și la Roland Garros și Wimbledon, dar învins acum în ultimul tur al calificărilor.
Iată cinci povești savuroase, încununate de succes, din calificările Roland Garros 2020, în competiția masculină:

1. Roland Garros 2020, calificări: Rodionov, pe urmele lui Thiem

Antrenat de tatăl lui Dominic Thiem, Wolfgang Thiem, Jurij Rodionov a câștigat un duel sută la sută austriac cu Sebastian Ofner în ultimul tur al calificărilor pentru a-și trece în CV prima prezență pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem. În vârstă de 21 de ani, Rodionov afirmă că Austria întreagă vibrează după succesul lui Thiem de la US Open, însă este conștient că trebuie să se afirme pe cont propriu. Jucător de mâna stângă, Rodionov a câștigat două titluri în circuitul Challenger în 2020 și afirmă că a depășit o perioadă foarte dificilă: "2018 a fost un an magic pentru mine, dar în 2019 - nu știu, parcă pur și simplu am uitat cum să joc tenis, m-am simțit pierdut. Dar știu că sunt un luptător, iubesc acest sport și îmi voi acorda cea mai bună șansă pentru a ajunge în vârf".
Este ireal, e greu de descris. Simt că acum am reușit să fac ceva prin faptul că am reușit să ajung pentru prima dată pe tabloul principal într-un Grand Slam. Sincer, mi-ar plăcea la nebunie să joc pe terenul central cu Rafael Nadal, în fața unei tribune arhi-pline. Asta nu se poate întâmpla în acest an, dar voi savura din plin debutul meu. Pe mai departe, orice rezultat e un bonus.

2. Roland Garros 2020, calificări: Cecchinato a dat check-in cu accelerația la podea

Ajuns în careul de ași la Paris la ediția 2018, italianul Marco Cecchinato a defilat în calificările din 2020, cedând doar 16 game-uri, chiar dacă a debutat în competiție cu un derby al unor foști semifinaliști, împotriva letonului Ernests Gulbis. Jucătorul născut la Palermo nu mai reușise niciodată să răzbată în calificările de la Roland Garros, iar bilanțul său pe tabloul principal este de 5 victorii (toate obținute la ediția 2018) și 3 înfrângeri. Cecchinato va trebui să arate o formă de joc apropiată de cea din 2018 care i-a permis să obțină victorii la Pablo Carreno Busta, David Goffin și Novak Djokovic pentru a-i pune probleme în primul tur pe tabloul principal favoritului 25, Alex de Minaur.

3. Roland Garros 2020, calificări: fii de campioni, eroi ai zilei

Emilio Gomez și Sebastian Korda, fiii lui Andres Gomez (campion în urmă cu exact 30 de ani la Roland Garros) și Petr Korda (campion la Australian Open 1998), au reușit să se califice pe tabloul principal la Roland Garros 2020. Un detaliu interesant: în ambele familii, tații au fost jucători de mâna stângă, iar fiii - jucători de mâna stângă. Sebastian Korda este însă mult mai tânăr, practic - liderul grupului #NextGen care pătrunde pe "main draw", în timp ce Emilio este un jucător matur, aflat la al optulea sezon ca profesionist, care a fost la un pas să se retragă în urmă cu doi ani și are acum satisfacția de a ajunge în premieră pe tabloul principal într-un Grand Slam, chiar dacă a fost chinuit de dureri de spate de-a lungul ultimelor 24 de ore.
Am văzut finala tătălui meu cu Agassi, am văzut mingea de meci, cum a sărbătorit. Cred că am simțit și eu aceleași emoții astăzi, mă simt de parcă aș fi câștigat turneul. Unii vor spune că tot ce am reușit a fost să trec de calificări, dar ei nu au un tată care a câștigat Roland Garros-ul. Ei nu au presiunea asta. | Emilio Sanchez
Emilio Sanchez a tras de el, mărturisind că și-a dorit atât de mult să ajungă pe tabloul principal încât, la un moment dat, a uitat de durerile la spate apărute în timpul nopții. Adversarul său, Dmitry Popko, a fost la două mingi de 4-0 în setul decisiv din "finala pentru tabloul principal", însă Sanchez a revenit impresionant, salvând ulterior și trei mingi de meci. Sanchez a rămas împietrit când arbitrul a anunțat finalul meciului, însă a mărturisit că a "plâns ca un copil în vestiar", după aceea. Emilio și-a sunat imediat mama, însă a decis să amâne telefonul către tatăl său pentru când se va mai liniști.
Sebastian Korda a reușit să întrerupă o serie de 16 seturi câștigate consecutiv de adversarul său din runda finală a calificărilor de la Roland Garros, Aslan Karatsev, câștigător a două titluri în circuitul Challenger chiar în perioada de pregătire pentru Roland Garros.
  • Thomas Machac, 19 ani, este un alt jucător #NextGen care a făcut pasul spre tabloul principal.

4. Roland Garros 2020, calificări: Andy Murray, lider de galerie cu noroc

Britanicul Andy Murray a oferit una dintre imaginile zilei în calificările de la Roland Garros: pe o ploaie sâcâitoare, a stat în tribună pentru a-l încuraja în partida din ultimul tur al calificărilor pe conaționalul Liam Broady. Acesta a reușit în premieră să acceadă pe tabloul principal la Roland Garros, după o victorie în minimum de seturi în fața australianului Marc Polmans. Acesta din urmă a ajuns și el pe tabloul principal, ca "lucky loser".

5. Roland Garros 2020, calificări: Jack Sock prinde aripi din nou la Paris

Parisul este un oraș drag pentru Jack Sock, după ce în 2017 acesta a dat marea lovitură în capitala Franței, câștigând Masters-ul din Palatul Bercy. Acum, fostul numărul opt mondial a trecut cu brio de calificările de la Roland Garros, urmând să evolueze pentru a șaptea oară pe tabloul principal, după ce l-a învins pe Andrey Kuznetsov. Sock este unul dintre cei trei americani care au obținut bilete pentru tabloul principal după evoluțiile din calificări, alături de Korda și Mmoh, având zero seturi cedate până acum pe zgura pariziană. În 2015, la cel mai bun parcurs al său la Roland Garros, Sock a reușit să câștige un set în fața lui Rafa Nadal în duelul din optimi.

Cei 16 jucători care au promovat din calificări pe tabloul principal:

  • Emilio Gomez (Ecuador, 155 ATP) - îl va înfrunta pe Lorenzo Sonego
  • Pedro Martinez (Spania, 105 ATP) - îl va înfrunta pe Vukic (Q)
  • Jurij Rodionov (Austria, 169 ATP) - îl va înfrunta pe Jeremy Chardy
  • Michael Mmoh (SUA, 177 ATP) - îl va înfrunta pe Pierre Hugues Herbert
  • Marco Cecchinato (Italia, 110 ATP) - îl va înfrunta pe Alex de Minaur (#25)
  • Steven Diez (Canada, 179 ATP) - îl va înfrunta pe Mackenzie McDonald
  • Sebastian Korda (SUA, 212 ATP) - îl va înfrunta pe Andreas Seppi
  • Jack Sock (SUA, 303 ATP) - îl va înfrunta pe Reilly Opelka
  • Henri Laaksonen (Elveția, 135 ATP) - îl va înfrunta pe Pablo Cuevas
  • Benjamin Bonzi (Franța, 226 ATP) - îl va înfrunta pe Emil Ruusuvuori
  • Thomas Machac (Cehia, 252 ATP) - îl va înfrunta pe Taylor Fritz (#27)
  • Liam Broady (Marea Britanie, 206 ATP) - îl va înfrunta pe Jiri Vesely
  • Nikola Milojevic (Serbia, 143 ATP) - îl va înfrunta pe Filip Krajinovic (#26)
  • Daniel Altmaier (Germania, 185 ATP) - îl va înfrunta pe Feliciano Lopez
  • Aleksandar Vukic (Australia, 192 ATP) - îl va înfrunta pe Martinez (Q)
  • Lorenzo Giustino (Italia, 156 ATP) - îl va înfrunta pe Corentin Moutet

Cei trei jucători care au ajuns pe tabloul principal ca "lucky losers":

  • Marc Polmans (Australia, 122 ATP) - îl va înfrunta pe Ugo Humbert
  • Jason Jung (Taipei, 125 ATP) - îl va înfrunta pe Federico Coria
  • Daniel Elahi Galan (Columbia, 152 ATP) - îl va înfrunta pe Cameron Norrie
  • Meciurile de pe tabloul principal de la Roland Garros 2020 debutează duminică, 27 septembrie, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Roland Garros Show

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo