Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce fel de om e Djokovic departe de camerele TV? "M-am ciupit să mă conving că ce se întâmplă e real"

Cristian Mihală

Publicat 26/07/2022 la 08:53 GMT+3

Novak Djokovic, fostul număr unu mondial și unul dintre cei mai titrați jucători din istoria tenisului, are un protejat: Hamad Medjedovic. Tatăl acestuia a dezvăluit cât de mult este ajutat de Nole pentru ca fiul său să se dezvolte.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Federația de Tenis din Serbia face prea puține pentru a sprijini tinerii foarte talentați. În fapt, e o problemă existentă în multe țări din Est, Rybakina, câștigătoarea de la Wimbledon, fiind nevoită să plece din Rusia în Kazakhstan tot din acest motiv.
În acest context, mulți jucători talentați aleg să își abandoneze carierele, neavând cum să susțină financiar un sport atât de scump.

Djokovic, gest uriaș pentru Hamad Medjedovic

Hamad Medjedovic, un sârb de 19 ani destul de talentat, locul 259 în lume, a fost la un pas să îi spună "adio" tenisului, din lipsă de fonduri, dar marea șansă a puștiului s-a numit Novak Djokovic. Învingătorul de la Wimbledon l-a luat sub "aripa" sa pe tânăr, după cum a dezvăluit chiar tatăl acestuia, care nu are cuvinte să exprime cât a făcut Nole pentru familia sa.
"Novak chiar face tot posibilul pentru Hamad. Din toate punctele de vedere: financiar, mental și social. Îmi amintesc de o conversație cu Novak. Am vorbit în mod special despre etapele carierei lui Hamad. Și atunci, vă spun sincer, m-am ciupit pentru a mă convinge că ce se întâmplă e real. Mi-a zis: "Edo, nu fac asta pentru bani! Pur și simplu, rolul meu și sarcina mea este să ajut. Ce fel de persoană aș fi dacă nu aș ajuta copiii? Cine merită, cine iubește tenisul va obține mereu rezultate. Mâine, când Hamad va reuși, vei lua și tu pe cineva pe care îl vei ajuta!". M-am tot ciupit, nu îmi venea să cred. Aceste lucruri par puțin străine pentru lumea în care trăim, dar slavă Domnului că există oameni ca Djokovic pentru care banii nu sunt totul", a dezvăluit Eldin Medjedovic petnru welovetennis.fr.
Hamad Medjedovic ar fi fost cu siguranță mult mai sus în clasamente în acest moment, dacă ultimii ani nu i-ar fi fost blocați de imposibilitatea de a participa la turnee. El a jucat până acum 4 finale de turnee Challenger și ITF, toate câștigate în minimum de seturi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo