Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Controversă la US Open | Medvedev a răbufnit în semifinala cu Thiem: "Am omorât pe cineva?"

Cezara Paraschiv

Actualizat 12/09/2020 la 04:30 GMT+3

Încă o controversă la US Open 2020. Rusul Daniil Medvedev a răbufnit în primul set din semifinala cu austriacul Dominic Thiem: "Am omorât pe cineva?"

Medvedev a răbufnit în semifinala cu Dominic Thiem de la US Open

Credit imagine: Eurosport

După un start de meci intens și foarte spectaculos, cu multe schimburi de mingi prelungite, de peste 10 lovituri (4 doar în primul game!), soarta primului set al semifinalei a doua de la US Open 2020 a fost decisă de un moment controversat, care l-a scos complet din ritm pe Medvedev.
Thiem își procurase prima minge de break a partidei în game-ul cu numărul patru, după un rever câștigător aspru, însă inspirația la serviciu l-a salvat pe învinsul lui Nadal din finala de anul trecut de la Flushing Meadows. Dominic a apăsat apoi accelerația la serviciu, readucându-l rapid pe Medvedev la linia de serviciu, iar problemele rusului s-au amplificat.
La 2-3, după alte două mingi de break anulate în game, Medvedev a simțit că primul său serviciu nu a prins linia, s-a oprit, însă arbitrul francez Damien Dumusois nu i-a permis să vadă reluarea. Rusul s-a inflamat instantaneu, a trecut fileul pentru verifica urma și, după ce s-a ales cu avertisment pentru comportament nesportiv, l-a luat la rost pe superviser, aruncându-i cuvinte ironice: "Stați tot timpul pe marginea terenului, dar stați degeaba. Nu faceți nimic. Cele mai sincere scuze, US Open, pentru că am trecut dincolo de fileu. Am omorât, cumva, pe cineva? Este în regulă?"
Cu același ton ironic, Medvedev i-a mulțumit mai apoi arbitrului pentru că “mi-ai distrus acest game”.

Controversă la US Open: Medvedev, scos din ritm de un moment controversat

Furia și frustrarea acumulate de Daniil Medvedev s-au răsfrânt imediat asupra calității jocului său. Intensitatea a scăzut, iar greșelile neforțate s-au înlănțuit, rusul nemaireușind să câștige vreun game pe mai departe în primul set, totalul greșelilor neforțate urcând în dreptul său până la 13. În aceste condiții, Dominic Thiem a câștigat setul inaugural cu 6-2, după 35 de minute.
Medvedev a purtat un război total anul trecut la US Open, cu spectatorii americani, dar și arbitrii, de-a lungul primelor sale șase partide. Abia în finala cu Rafael Nadal, Medvedev a renunțat la provocările lansate fanilor și la ironii.
US Open 2020 a fost marcat de controverse, de la descalificarea lui Novak Djokovic după ce sârbul a lovit neintenționat cu mingea în gât o arbitră de linie, până la măsurile luate de organizatori în cazul celor 7 șapte jucători care au intrat în contact cu Benoit Paire, depistat pozitiv cu coronavirus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo