Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Daniil, ești numărul 1!" Răspunsul genial oferit de Medvedev unui fan din tribune la Turneul Campionilor

Irina Aldea

Publicat 16/11/2021 la 13:14 GMT+2

Daniil Medvedev, aflat săptămâna aceasta la Torino, încearcă să-și apere trofeul câștigat anul trecut la Turneul Campionilor. Rusul a fost primit cu foarte multă căldură de publicul din Italia.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

Daniil Medvedev a început cu dreptul ediția din 2021 a Turneului Campionilor. Rusul l-a învins pe Hubert Hurkacz, ultimul jucător calificat la turneul final de la Torino, după ce a revenit de la 0-1 la seturi. Rusul s-a impus până la urmă cu scorul de (5) 6-7, 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 3 minute de joc. Azi, Daniil îl întâlnește pe Alexander Zverev în al doilea meci al Grupei Roșii.
Rusul, al doilea tenismen al lumii în prezent, a fost primit cu foarte multă încântare la Torino de publicul italian. După o sesiune de antrenament, Daniil s-a apropiat de suporterii din tribune pentru a semna autografe și pentru a se fotografia alături de fani. Un suporter i-a strigat rusului: "Daniil, ești numărul 1!" Replica tenismenului a venit imediat: "Novak, Novak e numărul 1".

Daniil Medvedev, răspuns genial pentru un fan care i-a spus că e "numărul 1"

E cunoscut deja faptul că Medvedev și Djokovic au ajuns să fie prieteni dincolo de terenul de tenis. Cei doi au început să construiască o rivalitate în circuitul masculin de tenis. Cei doi s-au întâlnit de 10 ori până acum, iar sârbul s-a impus de 6 ori, în timp ce rusul de 4 ori. Prima dată, cei doi s-au duelat în 2017, la Davis Cup, acolo unde Nole s-a impus la capătul unui meci pe care Medvedev nu l-a putut încheia din cauza unei accidentări.
Daniil Medvedev i-a refuzat în 2021 lui Novak Djokovic ceea ce ar fi reprezentat repetarea unui record incredibil, deținut de Rod Laver: câștigarea tututor celor 4 titluri de Grand Slam într-un singur sezon. Nole a câștigat primele 3 turnee majore, însă la US Open a cedat în mod categoric în finală în fața lui Medvedev. Ulterior, sârbul și-a luat revanșa în finala turneului Masters de la Paris, acolo unde s-a impus cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo