Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Daniil Medvedev, despre schimbul de generații din tenisul masculin: "Nu este nimic rușinos"

Alex Masgras

Publicat 22/11/2021 la 14:57 GMT+2

Daniil Medvedev, câștigătorul din acest an de la US Open și finalist al Turneului Campionilor, nu vede o problemă în situația în care jucătorii noii generații nu vor ajunge la 20 de turnee de Grand Slam, precum Roger Federer, Rafael Nadal și Djokovic.

Russia's Daniil Medvedev celebrates a point against Germany's Alexander Zverev during their first round singles match of the ATP Finals at the Pala Alpitour venue in Turin

Credit imagine: Getty Images

Daniil Medvedev este convins să tenisul se află în mâini bune și după ce cei trei legendari tenismeni, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic se vor retrage. Până acum, fiecare dintre aceștia a câștigat 20 de turnee de Grand Slam, record absolut în ceea ce privește tenisul masculin.
Astfel, performanțele acestora pun o presiune suplimentară pe noua generație de jucători, care se află departe de nivelul pe care cei trei l-au arătat în carierele lor. Cu toate acestea, pentru Daniil Medvedev, actualul număr 2 mondial, faptul că e posibil ca jucătorii din noua generație să nu ajungă la 20 de turnee de Grand Slam nu este nimic rușinos.
"Când Borg și McEnroe și-au încheiat carierele, toată lumea credea că tenisul s-a sfârșit, că nu vom mai avea jucători mari. Și am avut câțiva. Sampras și Agassi au erau în top. Când Sampras s-a retras, oamenii au spus că tenisul s-a terminat.
Acum îi avem pe Novak, Roger și Rafa. Dacă întrebai înainte ca ei să apară, toată lumea ar fi spus că tenisul nu va mai fi interesant. Este aceeași situație și acum. Tenisul este un sport grozav, nu văd de ce generația noastră va rata ceva.
Bineînțeles, poate nu vom câștiga 20 de titluri de Grand Slam, dar nimeni înainte de Roger, Rafa și Novak nu a făcut-o, așa că și de cei de dinainte poți spune că au fost mai slabi. Cu siguranță nu este nimic rușinos dacă vom câștiga mai puține turnee decât ei", a declarat Daniil Medvedev, după Turneul Campionilor de la Torino.

Daniil Medvedev, învins în finala Turneului Campionilor de Alexander Zverev

Duminică seară, Alexander Zverev l-a învins pe Daniil Medvedev în finala Turneului Campionilor de la Torino. Medaliatul cu aur de la Tokyo și-a luat revanșa în fața campionului de la US Open, după ce în faza grupelor a pierdut partida și s-a impus cu un dublu 6-4, după o oră și 15 minute.
Alexander Zverev of Germany holds the trophy alongside Daniil Medvedev of Russia
Pentru Zverev, aceasta a fost a doua ediție a Turneului Campionilor pe care a câștigat-o, după ce s-a impus și în 2018, la Londra. Prin victoria din ultimul act de la Torino, Zverev a încheiat și seria de 5 înfrângeri consecutive în fața lui Medvedev, pe care nu l-a mai bătut de la ediția din 2019 a Turneului Campionilor.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo