Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic riscă să fie condamnat la închisoare şi în Serbia, nu doar în Australia, după ce şi-a recunoscut greşeala

Cristian Mihală

Actualizat 12/01/2022 la 09:09 GMT+2

Novak Djokovic riscă până la trei ani de închisoare în Serbia, după ce a recunoscut că s-a întâlnit cu o echipă L'Equipe, la Belgrad, deşi ştia că este pozitiv la COVID-19.

Novak Djokovic hängt in einem Quarantäne-Hotel fest

Credit imagine: Getty Images

Djokovic aşteaptă să vadă dacă viza de Australia îi va fi sau nu anulată, însă problemele pentru sârb pot fi mult mai mari. Azi, numărul unu mondial a recunoscut că a mers la un interviu cu o echipă a prestigiosului cotidian francez L'Equipe, pe 18 decembrie, deşi avea încă de pe 16 decembrie un test pozitiv la COVID-19. Sârbul a lăsat de înţeles că nu îi putea dezamăgi pe jurnaliştii din Hexagon, veniţi special în capitala Serbiei pentru acel eveniment.
"Accept că ar fi trebuit să reprogramez acel eveniment", a scris Djokovic într-o postare pe Instagram, pentru ca apoi să precizeze: "M-am simţit obligat să merg mai departe şi să particip la interviul L'Equipe, pentru nu voiam să dezamăgesc jurnaliştii. M-am asigurat că am păstrat o distanţă socială corectă şi că am purtat mască pe durata evenimentului".
Conform articolului 248 din Codul Penal al Serbiei, Novak Djokovic riscă acum până la trei ani de închisoare pentru iresponsabilitatea de care a dat dovadă, deşi, având în vedere numele său, probabil autorităţile vor da dovadă de clemenţă.
"Oricine nu acționează conform reglementărilor hotărârilor sau ordinelor care prevăd măsuri pentru suprimarea sau prevenirea pandemiei va fi sancţionat cu amendă sau închisoare de până la trei ani", se arată în prevederile Codului Penal din Serbia.
Premierul de la Belgrad, Ana Brnabic, a oferit un interviu pentru BBC şi a admis că greşeala lui Djokovic este impardonabilă, dar nu a putut să se antepronunţe cu privire la o posibilă pedeapsă a acestuia.
"E clar o încălcare a regulilor izolării. Dacă eşti pozitiv, trebuie să stai în izolare", a admis premierul Serbiei, Ana Brnabic.
CITEŞTE ŞI:

Novak Djokovic riscă să fie închis şi în Australia

În declarația prezentată Poliţiei de Frontieră, la sosirea în Australia, sârbul a bifat că nu a călătorit cu 14 zile înainte de sosirea la Melbourne, lucru care ar fi fals. Sârbul s-ar fi aflat la Belgrad în perioada în care susține că a avut COVID-19, acolo petrecându-și și Crăciunul. Ulterior, ar fi zburat în Spania, lucru pe care "l-a uitat" în declarația completată, așa cum se vede mai jos.
O astfel de minciună în formularul completat la sosirea în Australia "e o serioasă ofensă. Oricine completează cu bună știință greșit e pasibil de o pedeapsă civilă pentru fals în declarații și poate sta după gratii până la 12 luni", după cum se arată în regulile de intrare în Australia.
Djokovic
Referitor la această speţă, Djokovic a dat vina pe un membru al staffului său, care ar fi completat greşit formularul.
"A fost o eroare umană, făcută de agentul meu, nicidecum una deliberată. Îmi cer scuze pentru această greşeală administrativă, a fost bifată o altă căsuţă decât cea care trebuia", a explicat Djokovic.
Nole se confruntă astfel în continuare cu mari probleme, cu doar câteva zile până la startul Australian Open, o decizie privind deportarea lui urmând a fi luată azi sau, cel târziu, joi.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo