Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dominic Theim, campion la US Open 2020. Zverev, în lacrimi după finală

Cezara Paraschiv

Publicat 14/09/2020 la 05:03 GMT+3

Dominic Thiem s-a încoronat, duminică, campion la US Open 2020, după o remontada cum nu s-a mai văzut în Era Open. Timp de mai bine de o oră, Alexander Zverev a fost jucătorul mai bun, mai conectat la meci, având 3 mingi de 6-2, 6-1. Germanul a câștigat în cele din urmă setul 2 la limită, dar în decisiv, la 5-3, nu a putut închide meciul cu serviciul. La premiere, Sascha nu și-a stăpânit lacrimile

Alexander Zverev, în lacrimi după finala de la US Open

Credit imagine: Getty Images

Alexander Zverev, 23 de ani, va trebui să mai aștepte până să câștige primul titlu de Mare Șlem al carierei, rămânând cu cele trei victorii din seria Masters 1000 și trofeul de la Turneul Campionilor (2018).
US Open 2020 l-a încoronat pe Dominic Thiem primul nou câștigător de Grand Slam al tenisului masculin după șase ani, dar și primul campion de Grand Slam al generației '90. După o finală dramatică, despărțirea de al doilea turneu de Mare Șlem al anului a fost extrem de emoționantă, avându-l în prim-plan pe germanul Alexander Zverev, care, după patru ore de luptă, nu și-a putut stăpâni emoțiile și lacrimile la ceremonia de premiere, chiar dacă a vorbit unei arene goale, adresându-i-se direct lui Thiem și, nu în ultimul rând, celor din echipa sa.
"Nu știu cu ce să încep. Felicitări Dominic. A fost o bătălie foarte dură. Mi-aș fi dorit ca tu să fi ratat un pic mai mult, astfel încât să câștig eu trofeul, dar iată că trebuie să țin eu primul discurs", a spus Zverev la microfon.
Germanul a trăit mai multe premiere în această săptămână la US Open: a jucat prima sa finală de Grand Slam, după ce în semifinală a întors pentru prima dată în carieră un rezultat de 2-0 la seturi pentru adversar (Pablo Carreno Busta), iar mai apoi în finală a ajuns să piardă, tot pentru prima dată în carieră, un meci în care câștigase primele două seturi - după 27 de victorii consecutive.
Zverev li s-a adresat mai departe celor din echipa sa, dar și părinților, poticnindu-se de mai multe ori din cauza lacrimilor. "Vreau să le mulțumesc celor din echipa mea, care mi-au rămas alături. Ultimii doi ani nu au fost ușori,. dar suntem pe drumul cel bun și sunt convins că, într-o zi, vom reuși să câștigăm acest trofeu, împreună. Mai vreau să le mulțumesc părinților mei, care au fost alături de mine la fiecare turneu de până acum. Dar tata și mama au fost testați pozitiv pentru coronavirus înainte de începutul acestui turneu și nu au putut veni cu mine. Îmi lipsesc, mi-e dor de ei."

Dominic Thiem, campion la US Open: răspuns superb pentru Zverev

Dominic Thiem a scris mai multe recorduri prin victoria de la US Open, 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6(6) în fața lui Zverev.
Aflat la a patra sa finală în turneele de Mare Șlem, Dominic Thiem a reușit să profite de faptul că, în fine, nu s-a mai duelat cu un membru din "Big 3", anterior fiind învins în două rânduri de Rafael Nadal la Roland Garros și de Novak Djokovic la Australian Open, la începutul acestui an.
În acest moment, toți cei cinci jucători care au pierdut consecutiv primele trei finale de Grand Slam disputate în tenisul masculin, au reușit să obțină și cel puțin un trofeu. Thiem le calcă pe urme lui Goran Ivanisevic și Andre Agassi, care au spart gheața după ce au pierdut primele trei finale, în timp ce Andy Murray și Ivan Lendl rămân singurii jucători care au pierdut primele patru finale de Grand Slam disputate înainte de a se încorona.
Thiem și-a amintit de faptul că, în 2018, după finala câștigată de Zverev în fața sa la Masters-ul de la Madrid (6-4, 6-4), acesta a prevestit triumful său într-un Grand Slam, iar duminică i-a transmis un mesaj superb învinsului său.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo