Partida a durat o oră și 12 minute, iar Halep, campioană la Dubai în 2015 şi 2020, şi-a asigurat un cec de 9.000 de dolari şi 55 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe Gabriela Ruse, care a învins-o pe Paula Badosa, scor 6-3, 5-7, 6-4.
În sferturi, sportiva noastră s-ar putea întâlni cu Ons Jabeur, în semifinale cu Aryna Sabalenka sau Iga Swiatek, iar în finală s-ar putea duela cu una dintre Barbora Krejcikova, Garbine Muguruza sau Anett Kontaveit, campioana de la Sankt Petersburg.
Chiar dacă a jucat la un nivel impresionant, Simona Halep nu este între primele 3 favorite la câștigarea titlului de la Dubai, potrivit bookmakerilor. Principala favorită este Iga Swiatek, cu o cotă de 6, în timp ce podiumul este completat de Barbora Krejcikova (cota 7) și Paula Badosa (cota 8).
Dubai Duty Free Tennis Championships
Reacția lui Djokovic după victoria cu Musetti de la Dubai! Sârbul i-a cucerit definitiv pe arabi
21/02/2022 LA 20:02

Simona Halep, lăudată de WTA: "A avut un start cinic"

Jucătoarea de pe locul 23 WTA s-a bucurat de aprecierile WTA, care consideră că sportiva din România se află pe drumul cel bun în vederea revenirii în prim-planul tenisului mondial: "Fosta campioană de la Dubai, Simona Halep, a avut un start cinic în primul tur al Dubai Duty Free Tenis Championships, având nevoie de o oră și 11 minute pentru a trece de Alison Riske, scor 6-2, 6-4.
Halep, care a câștigat titlul aici în 2020, dar nu este cap de serie la tragerea la sorți din acest an, și-a extins avantajul în meciurile directe cu Riske la 4-0. Fostul lider WTA a coborât pe locul 23 după un sezon 2021 în care s-a confruntat cu multe accidentări, dar după un start bun de sezon în Australia, cu al 23-lea titlu din carieră la Melbourne Summer Set 1, forma lui Halep este din nou în sus. Următorul ei test va fi fie duelul împotriva Paulei Badosa, cap de serie numărul 3, sau împotriva compatrioatei sale, Gabriela Ruse, jucătoare venită din calificări", preciza site-ul WTA, înaintea partidei dintre Badosa și Ruse, câștigată de jucătoarea din România.
CITEȘTE ȘI:
România are cinci jucătoare în top 100: Simona Halep a coborât un loc faţă de săptămâna trecută şi e pe 23, Sorana Cîrstea a revenit după mult timp în top 30 (locul 30), Irina Begu a urcat două poziţii şi se află pe 54, după semifinala de la Sankt Petersburg, Gabriela Ruse a urcat două poziţii şi se află pe 59, cea mai bună clasare din carieră, Jaqueline Cristian a coborât nouă locuri şi e acum pe 67. Ana Bogdan e şi ea aproape de top 100 (locul 101).
Dubai Duty Free Tennis Championships
Ostapenko, de neoprit la Dubai! După ce a eliminat-o pe Halep, s-a calificat și în finala de dublu
18/02/2022 LA 21:06
Dubai Duty Free Tennis Championships
Reacția Simonei Halep, după ce învins-o din nou pe Gabriela Ruse: "E o luptătoare fantastică"
16/02/2022 LA 19:28