Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elina Svitolina, hotărâre drastică! Anunțul ucrainencei la o lună după izbucnirea războiului: "Extrem de dificil"

Irina Aldea

Publicat 29/03/2022 la 18:23 GMT+3

Elina Svitolina, una dintre cele mai vocale tenismene în problema războiului din Ucraina, a anunțat, la câteva zile după înfrângerea suferită la Miami, că va lua o pauză din tenis pentru câteva săptămâni.

Elina Svitolina

Credit imagine: Getty Images

Ajunsă pe locul 20 WTA, Elina Svitolina a înregistrat în circuitul feminin de tenis 3 înfrângeri consecutive. Cel mai recent, sportiva din Ucraina a fost eliminată în turul secund la turneul de 1000 de puncte de la Miami, de către britanica Heather Watson, cu scorul de 6-4, 3-6 (4) 6-7, după două ore și 39 de minute de joc.
Azi, la doar câteva zile de la acel meci, Elina Svitolina a anunțat pe rețelele de socializare că va lua o pauză de câteva săptămâni de la tenis, din cauza situației din Ucraina, dar și a unei accidentări care nu-i dă pace. Ea a precizat că va lipsi de la Fed Cup, dar și de la alte turnee dragi ei din Europa.
CITEȘTE ȘI:

Elina Svitolina, pauză de la tenis, la o lună de la izbucnirea războiului în Ucraina

"Ultimele luni au fost incredibil de dificile pentru mine, nu doar mental, ci și fizic. De destul de mult timp am avut probleme cu spatele. Durerea nu mi-a permis să mă pregătesc pentru turnee la cel mai înalt nivel. Cu mare durere în inimă, am urmărit ce se întâmpla în patria mea – în Ucraina, cu ce curaj și-au apărat oamenii țara.
Asta mi-a dat puterea de a lupta pe teren. Dar corpul meu nu mai suportă, are nevoie de odihnă. Regret să vă informez că voi rata Cupa Billie Jean King și unele dintre turneele mele preferate din Europa. Dar sunt sigură că voi reveni curând pe teren. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în această perioadă dificilă", a scris Svitolina pe rețelele de socializare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo