Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emma Răducanu, învinsă în prima finala importantă a carierei! Pe ce loc a urcat în clasamentul WTA

Bianca Dumitru

Publicat 23/08/2021 la 08:12 GMT+3

Emma Răducanu a pierdut finala turneului challenger de la Chicago, fiind învinsă greu de Clara Tauson, în trei seturi.

Emma Raducanu

Credit imagine: Eurosport

Emma Răducanu a fost învinsă în cea mai importantă finală pe care a disputat-o până acum, finala turneului challenger de la Chicago. Sportiva cu origini românești a pierdut în trei seturi în fața Clarei Tauson, scor 1-6, 6-2, 4-6, la capătul unui meci care a durat două ore și 18 minute.
Aflată pentru prima dată în ultimul act al unei competiții din categoria WTA 125, Emma Răducanu a început meciul cedând ușor primul set, în care nu a reușit să câștige decât un singur game.
Sportiva în vârstă de 18 ani a reușit un joc mai bun în setul 2, pe care l-a câștigat restabilind egalitatea, iar în decisiv a fost la conducere după primele două game-uri, având șansa de a se detașa la 3-0. Din păcate, însă, prestația ei a fost presărată cu erori, ceea ce a dus la pierderea avantajului.
Deși a reușit să reziste, în setul 3 menținându-se egalitatea până la 4-4, Emma Răducanu, câștigătoare a trei titluri ITF, și-a pierdut propriul serviciu, iar adversara sa a cucerit trofeul pus în joc.
Prezența în finala challenger-ului de la Chicago o va duce pe jucătoarea cu origini românești, care a impresionat în această vară la Wimbledon, până pe locul 150 WTA.
În următoarea perioadă, Emma Răducanu va juca în calificările ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open, programat în perioada 30 august - 12 septembrie și care va fi transmis de Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo