Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Eugenie Bouchard, printre dezamăgirile calificărilor de la Australian Open. Cinci "ratări" dureroase

Cezara Paraschiv

Actualizat 14/01/2021 la 08:36 GMT+2

Calificările pentru Australian Open 2021 s-au încheiat. Iată cele mai mari cinci dezamăgiri ale preliminariilor primului turneu de Mare Șlem al anului, programate în premieră pe un alt continent, la Dubai (tabloul feminin) și Doha (tabloul masculin).

Eugenie Bouchard

Credit imagine: Getty Images

Primul Grand Slam al anului a oferit deja povești senzaționale, încă din calificări, însă și decepțiile sunt pe măsură. Iată ce nu a mers la Dubai și Doha în lupta pentru tablourile principale de la Australian Open, turneu transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player în perioada 8 - 21 februarie.

1. Coronavirusul produce haos și înainte de Australian Open

Tennis Australia a cedat organizarea calificărilor către Dubai și Doha cu gândul la riscul răspândirii coronavirusului, înjumătățind practic numărul sportivilor aduși la Melbourne pentru probele de simplu. Însă în ciuda unui protocol sanitar strict, Covid-19 tot a reușit să provoace haos.
Cel mai bizar a fost cazul care l-a avut în prim-plan pe americanul Denis Kudla (28 de ani, 114 ATP). Acesta a aflat în timpul meciului din primul tur al calificărilor că a ieșit pozitiv la testul Covid. Iar ca urmare, șansele a doi jucători de a ajunge la Melbourne au fost compromise. Asta pentru că Denis Kudla avea avantaj clar pe tabelă, 6-4, 5-3 în fața marocanului Elliot Benchetrit (221 ATP) când rezultatul testului le-a fost comunicat celor doi jucători.
Pe teren, Kudla a câștigat următorul game și locul în turul doi al calificărilor de la Doha. Americanul a fost însă descalificat automat după încheierea meciului, nemaiputând evolua în meciul al doilea, împotriva australianului Dane Sweeny (794 ATP - care avea să fie învins în ultimul tur al calificărilor de veteranul Sergiy Stakhovsky).
Potrivit Tennis Majors, oficialii i-au comunicat lui Elliot Benchetrit că ar fi fost declarat învingător al meciului din primul tur dacă ar fi reușit să își apere serviciul la momentul respectiv în fața lui Kudla, iar scorul în setul doi ar fi devenit 5-4. Și asta pentru că regulamentul gândit de organizatori prevede încheierea game-ului aflat în desfășurare înainte de a aplica o eventuală descalificare într-un astfel de caz.
picture

Denis Kudla

Credit imagine: Getty Images

Kudla a fost nevoit să rămână în carantină la Doha, în hotelul în care fusese cazat. Însă organizatorii nu au putut spune pe loc și ce se întâmplă cu marocanul Benchetrit - dacă este considerat contact direct al lui Kudla și trebuie să intre automat în carantină, sau dacă poate părăsi Qatar-ul. Jucătorul în vârstă de 22 de ani a reclamat faptul că jucătorii au folosit toți spațiile comune ale hotelului și lifturile rezervate în mod normal personalului hotelier pentru a fi izolați de turiști și, deci, "bula" nu este tocmai închisă și sigură. Nu a fost clar nici ce s-ar fi întâmplat mai departe dacă Benchetrit ar fi câștigat ultimul game disputat, iar victoria i-ar fi revenit.
Un alt rezultat pozitiv la coronavirus anunțat după începerea întrecerii a dus la descalificarea argentinianului Francisco Cerundolo, care de asemenea își câștigase meciul din primul tur. Spaniolul Mario Vilella Martínez (186 ATP) a beneficiat astfel de un tur liber și a câștigat mai apoi biletul pentru tabloul principal învingându-l pe taiwanezul Wu Tung-Lin.
Semnele de întrebare referitoare la eficiența și rigurozitatea măsurilor anti-Covid rămân, așa cum s-a întâmplat și după scandalul din jurul delegației Franței la US Open.

2. Bouchard ratează Australian Open-ul pentru al doilea an consecutiv

Eugenie Bouchard ratează pentru al doilea an consecutiv promovarea pe tabloul principal de la Australian Open. După ce în 2020 a pierdut în turul al treilea al calificărilor, acum fostul număr cinci mondial a suferit o înfrângere-șoc în turul doi preliminar, în fața lui Yuan Yue (învingătoare cu 6-3, 6-2).
După ce a alunecat zdravăn în clasament, Bouchard nu a reușit nici măcar o dată să treacă de sita calificărilor la un Grand Slam (dincolo de cele două ratări de la Australian Open, a mai pierdut și în 2018 în turul întâi al calificărilor la Roland Garros). Anul trecut, Bouchard a prins tabloul principal la French Open grație unui wildcard, promovând apoi până în turul trei.
Canada a consemnat totuși o reușită în calificările pentru Australian Open printr-o altă jucătoare - Rebecca Marino, 30 de ani, locul 312 WTA, care le-a învins pe Jaqueline Cristian, pe favorita 24 Viktoriya Tomova și pe Maryna Zanevska.

3. Baston pentru Gaston, performerul de la Roland Garros 2020

Franța este privată la Australian Open de prezența unor staruri ale sale precum Jo Wilfred Tsonga sau Lucas Pouille, încă nerefăcuți după accidentări sau nepregătiți să reintre în circuitul Grand Slam-urilor.
Din păcate pentru tenisul din Hexagon, tânărul Hugo Gaston - o veritabilă revelație la Roland Garros 2020, devenit celebru pentru scurtele sale, victoria de răsunet în fața lui Stan Wawrinka și cele cinci seturi jucate mai apoi împotriva lui Dominic Thiem, a fost învins în primul tur al calificărilor pentru Australian Open 2021 de australianul Max Purcell. Gaston, 20 de ani, locul 161 ATP, primise anul trecut un wildcard pe tabloul principal la Melbourne, bifându-și astfel debutul în Grand Slam-uri.
picture

Hugo Gaston

Credit imagine: Getty Images

  • Purcell l-a învins pe Gaston 7-6(3), 4-6, 6-3 în primul tur, fiind eliminat în meciul următor de rusul favorit trei, Aslan Karatsev.

4. Calificări Australian Open 2021: Konjuh, aproape și totuși departe de revenirea ideală

Croata Ana Konjuh a consemnat la Dubai primele meciuri jucate în Grand Slam-uri după Wimbledon 2018. Pentru sportiva de 23 de ani, trecută prin patru operații la cot, wildcard-ul primit pentru calificări a fost o veste uriașă, iar prezența în sine în competiție - o victorie.
În prezent pe locul 476 WTA, Konjuh are însă ce să regrete, după ce a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de veterana Italiei, Sara Errani, o jucătoare devenită celebră pentru problemele avute pe serviciu în ultimii ani.
picture

Ana Konjuh

Credit imagine: Getty Images

Konjuh a fost la un pas să scape din mână victoria în primul tur în duelul cu favorita 4 a tabloului, Anna-Lena Friedsam, de la scorul de 6-1, 5-2, însă a reușit să treacă cu bine linia de finiș după două ore și 18 minute de luptă, cu un prețios 6-2, 6-7(5), 6-4. Victoria în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay, în două seturi în turul secund, a fost una reconfortantă, însă în fața lui Errani, croata nu a mai avut resurse după câștigarea primului set pentru a duce lupta la intensitatea propusă de italiancă. Fosta finalistă de la Roland Garros a reușit să domine starturile de set 2 și 3, învingând-o pe Konjuh 3-6, 6-2, 6-4.

5. Zero din șapte pentru România în calificările Australian Open 2021

Tenisul românesc s-a obișnuit în ultimii ani cu un număr consistent de victorii, atât în calificări, cât și pe tablourile principale în Grand Slam-uri. La Australian Open 2021 însă, fanii tenisului tricolor nu au avut prea multe motive motive de bucurie.
Cinci dintre cele șase tricolore prezente la Dubai au pierdut încă din primul tur, iar Mihaela Buzărnescu, fără victorie în circuit din septembrie 2019 la startul calificărilor, a cedat în runda finală, înregistrând una dintre cele mai drastice răsturnări de scor, de la 6-2, 5-2, în fața americancei de numai 18 ani, Whitney Osuigwe (câștigătoare a Roland Garros-ului junioarelor în 2017 și fost număr 1 mondial la junioare). Pe tabloul masculin, la Doha, Marius Copil a fost eliminat și el încă din primul tur, de un australian de 19 ani din a opta sută mondială.
picture

Jaqueline Cristian

Credit imagine: Eurosport

Cine i-a eliminat pe români în calificările Australian Open 2021:
  • Irina Bara (119 WTA, cap de serie 10) – Yuki Naito (184 WTA) 6-7(5), 2-6. în turul 1
  • Gabriela Talabă (205 WTA) – Chloe Paquet (187 WTA) 4-6, 2-6. în turul 1
  • Monica Niculescu (144 WTA, cap de serie 28) – Francesca Jones (241 WTA) 3-6, 2-6, în turul 1
  • Jaqueline Cristian (168 WTA) – Rebecca Marino (312 WTA) 4-6, 4-6, în turul 1
  • Laura Paar (193 WTA) – Maryna Zanevksa (252 WTA) 3-6, 2-6. în turul 1
  • Mihaela Buzărnescu (137 WTA, cap de serie 22) – Whitney Osuigwe (161 WTA), 6-2, 6-7(1), 2-6, în turul 3
  • Marius Copil (216 ATP) – Dane Sweeny (794 ATP, wild card) 6-7(3), 6-2, 3-6, în turul 1

Cei 16 jucători care au câștigat biletul de calificare pentru Australian Open 2021 la masculin:

  • Aslan Karatsev (Rusia)
  • Henri Laaksonen (Elveția)
  • Carlos Alcaraz (Spania)
  • Botic Van de Zandschulp (Olanda)
  • Maxime Cressy (SUA)
  • Kimmer Coppejans (Belgia)
  • Roman Safiullin (Rusia)
  • Frederico Ferreira Silva (Portugalia)
  • Michael Mmoh (SUA)
  • Tomas Machac (Cehia)
  • Mario Vilella Martínez (Spania)
  • Sergiy Stakhovsky (Ucraina)
  • Viktor Troicki (Serbia)
  • Elias Ymer (Suedia)
  • Quentin Halys (Franța)
  • Bernard Tomic (Australia)

Cele 16 jucătoare care au câștigat biletul de calificare pentru Australian Open 2021 (simplu feminin):

  • Kaja Juvan (Slovenia)
  • Greet Minnen (Belgia)
  • Tímea Babos (Ungaria)
  • Mayar Sherif (Egipt)
  • Sara Errani (Italia)
  • Tsvetana Pironkova (Bulgaria)
  • Ludmilla Samsonova (Rusia)
  • Elisabetta Cocciaretto (Italia)
  • Whitney Osuigwe (SUA)
  • Mayo Hibi (Japonia)
  • Olga Danilovic (Serbia)
  • Chloé Paquet (Franța)
  • Clara Burel (Franța)
  • Valeria Savinykh (Rusia)
  • Francesca Jones (Marea Britanie)
  • Rebecca Marino (Canada)
picture

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo