Eurosport
România pierde cu Rusia și este eliminată de la Fed Cup
De
Publicat 08/02/2020 la 10:43 GMT+2
România a pierdut meciul decisiv de la dublu din partida cu Rusia și a fost eliminată de la Fed Cup.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
În cele ce urmează vom afla desfășurarea partidelor din ziua a doua de Fed Cup:
În prima zi de concurs, Ana Bogdan, locul 90 WTA, a învins-o pe Veronika Kudermetova, locul 38 WTA, vineri, în al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup dintre România şi Rusia, care se desfăşoară în acest weekend, la Cluj-Napoca. Bogdan s-a impus, scor 6-3, 6-7 (5), 6-1, după două ore şi 13 minute de joc.
Tot vineri, Gabriela Ruse, locul 166 WTA, a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova, numărul 28 mondial, scor 6-1, 6-4, după o oră şi patru minute.
Vor avea loc sâmbată:
De la ora 14:00
Urmat de
Urmat de
România – Rusia, în Fed Cup
Pentru această întâlnire, din echipa României nu fac parte jucătoarele de tenis Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu, care au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo.Jucătoarele Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.
România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Promo
Promo