Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriela Ruse, reacție emoționantă după ce a câștigat primul titlu WTA al carierei

Nicu Savin

Actualizat 11/07/2021 la 17:57 GMT+3

Gabriela Ruse a fost vizibul emoționată după ce și-a trecut în palmares primul trofeu WTA din carieră, trecând în finala de la Hamburg de reprezentanta gazdelor, Andrea Petkovic.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Getty Images

Gabriela Ruse a dus la bun sfârșit o săptămână de vis. Pornind din calificări, românca de 23 de ani a reușit să câștige titlul la turneul WTA 250 de la Hamburg, după ce a trecut în finală cu 7-6 (6), 6-4 de Andrea Petkovic.
Aceasta a fost prima finală de turneu WTA jucată de Gabriela Ruse, dar acest lucru nu s-a văzut pe teren, deși adversara sa era mult mai obișnuită cu astfel de momente. Petkovic avea 11 finale jucate în carieră (6 câștigate) și a reușit în trecut performanțe remarcabile la turneele de Grand Slam, cea mai bună fiind o semifinală jucată la Roland Garros, în 2014.

Gabriela Ruse, extrem de emoționată după victoria de la Hamburg

Dacă în timpul meciului emoțiile nu au cuprins-o pe Gabriela, acestea au copleșit-o la final, când și-a găsit cu greu cuvintele. Românca a dat dovadă de mult fair-play și a admis că adversara de azi a fost una dintre sportivele care au inspirat-o în copilărie. De asemenea, proaspăta campioană de la Hamburg a stârnit amuzamentul publicului atunci când și-a făcut autocaracterizarea.
"E foarte greu pentru mine să vorbesc acum. Vreau să o felicit pe Andrea, a fost o plăcere pentru mine să joc contra ei în finală. Am urmărit multe meciuri ale ei la televizor, când eram mică. Vreau să le mulțumesc suporterilor români. A însemnat foarte mult pentru mine că m-ați susținut. Antrenorului meu... Nu e ușor să lucreze cu mine, sunt o jucătoare atât de nebună, îi mulțumesc. Sunt foarte fericită, m-am simțit foarte bine încă din prima zi la Hamburg. Am câștigat, așa că sunt foarte fericită. E fantastic că după 20 de ani fără turneu la Hamburg, să fiu prima câștigătoare", a declarat Gabriela Ruse, la finalul jocului, citată de digisport.ro.
Succesul de la Hamburg îi va aduce Gabrielei Ruse un salt uriaș în clasament, dar și un premiu financiar consistent, în valoare de 23.548 de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo