Jaqueline Cristian s-a emoționat după victoria de la Queen's! "De asta înseamnă atât de mult"
Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului WTA 500 de la Queen's, după ce a obținut abia a 3-a victorie a carierei pe iarbă. Românca s-a emoționat la final din cauza "relației" pe care o are cu această suprafață și a explicat cât de mult înseamnă această victorie pentru ea.
Zeynep Sonmez - Jaqueline Cristian - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 38 WTA) a obținut o victorie importantă în primul tur al turneului WTA 500 de la Queen's, după ce a trecut în două seturi de chinezoaica Qinwen Zheng, scor 6-4, 7-6 (4).
Sportiva din România a reușit să o învingă pe campioana olimpică de la Paris, care traversează însă un sezon dificil. După un 2024 excelent, în care a disputat finala de la Australian Open și a cucerit aurul olimpic, Zheng a fost afectată de probleme medicale în 2025 și a ieșit din Top 100 mondial.
Confruntarea de la Londra, prima pentru ambele jucătoare pe iarbă în acest sezon, a fost una echilibrată. Jaqueline Cristian a început mai greu primul set, cedând primele două game-uri, însă a revenit spectaculos și a întors scorul în favoarea sa, impunându-se cu 6-4.
Setul secund a fost dominat de serviciile solide ale ambelor sportive, fără niciun break consemnat. Calificarea s-a decis în tiebreak, unde românca a gestionat mai bine momentele importante și s-a impus cu 7-4.
Grație acestui succes, Jaqueline Cristian și-a asigurat un premiu de 28.245 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA.
Jaqueline Cristian, prima reacție după calificarea în optimile de la Queen's
La interviul acordat pe teren după meci, Jaq a dezvăluit de ce această victorie înseamnă foarte mult pentru ea, mulțumindu-le fanilor care i-au fost alături într-o zi atât de dificilă.
"(n.r. despre Qinwen Zheng) Este o jucătoare grozavă și mă așteptam să fie un meci greu, neașteptat, mai ales că a fost primul pe iarbă în acest sezon. Până acum am avut o relație tumultoasă cu iarba și tocmai de asta, acest meci înseamnă mult pentru mine.
De asemenea, e foarte important să vă spun asta (n.r. fanilor). Vă mulțumesc foarte mult că ați fost astăzi aici. Nu a fost o zi ușoară pentru niciuna din noi. Mă aflu aici la arene de la 9 dimineața. Mă rugam să se oprească ploaia și să putem să ne bucurăm de aceste zile. Înseamnă foarte mult pentru mine să pot să câștig acest meci în fața voastră, să am parte de susținerea voastră. M-am simțit foarte bine pe iarbă azi și voi aveți contribuția voastră la acest sentiment. Ne vedem în runda următoare.
Nu îmi doream să plouă. Știm că iarba dte poate păcăli în asemenea condiții și mă rugam să putem încheia meciul. Sunt fericită că am reușit să închid partida în două seturi și sper că voi avea ocazia să mă bucur de încă un meci frumos în turul următor.
Mă simt mai bine pe iarbă decât anul trecut. Simt asta chiar și la antrenamente. Pentru mine nu e tocmai ușor să mă mișc pe această suprafață deoarece am avut o operație la genunchi și uneori sunt puțin speriată. Dar anul acesta mă simt mai încrezătoare și încerc să mă bucur mai mult de tenis", a declarat Jaqueline Cristian după meciul cu Zheng.
În optimile de finală, Jaqueline Cristian o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre britanica Katie Boulter și canadianca Leylah Fernandez. Sorana Cîrstea evoluează și ea pe iarba londoneză, marți, atunci când va da piept cu australianca Maddison Inglis.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4058.png)