Eurosport
Frances Tiafoe, hărțuit pe internet, după atitudinea din meciul de retragere al lui Federer! De ce l-au taxat fanii
De
Publicat 24/09/2022 la 22:44 GMT+3
Frances Tiafoe a primit mii de mesaje jignitoare după ce a luat parte la ultimul meci din cariera legendarului Roger Federer. Americanul nu numai că i-a administrat elvețianului o înfrângere, dar l-a și luat la țintă pe tenismenul din Țara Cantoanelor.
Frances Tiafoe & Jack Sock
Credit imagine: Getty Images
Aflat la ultimul turneu din carieră, la Laver Cup, Roger Federer a cedat în fața dublului format din Frances Tiafoe și Jack Sock. Elvețianul, împreună cu Rafael Nadal, au fost învinși de americani cu scorul de 4-6, 7-6(2), 11-9. Partida a fost spectaculoasă, cu lovituri de generic din partea ambelor echipe, însă susținerea fanilor a fost aproape de 100% pentru Federer și Nadal.
Cu toate acestea, cuplul Federer-Nadal nu și-a putut adjudeca victoria în super tie-break. În timp ce publicul din tribunele O2 Arena a fost încântat de spectacolul oferit de cele două echipe, fanii din mediul online au fost mai puțin impresionați de comportamentul lui Tiafoe pe teren în timpul competiției. La scurt timp după meci, americanul a fost întâmpinat cu mesaje jignitoare la postarea sa de pe Instagram - mai mulți utilizatori criticându-l pentru că l-a învins pe Federer în ultimul său meci.
CITEȘTE ȘI:
Frances Tiafoe, hărțuit pe internet, după ce l-a luat la țintă pe Roger Federer în meciul de retragere
Fanii au fost nemulțumiți în special de unele dintre loviturile alese de Tiafoe pe teren. În special, câteva dintre loviturile americanului au fost îndreptate spre adversarii săi – umărul lui Federer fiind vizat de o minge trimisă cu putere de Tiafoe. Americanul a fost huiduit de toată arena, iar fanii de pe internet au luat imediat atitudine, jignindu-l. Postarea americanului a fost inundată de comentarii care l-au criticat pentru că l-a lovit pe Federer, fanii adresându-i injurii.
Unii fani nici măcar nu s-au legat de ce a făcut Tiafoe pe teren, ci de faptul că l-a învins pe Federer la meciul de retragere al elvețianului. Un astfel de fan a afirmat că nu își amintește ca Tiafoe și Sock să fi jucat la același nivel de intensitate la US Open, în timp ce un altul a spus că americanul a vrut doar să "strice" despărțirea fanilor de Federer. Roger Federer a fost vizibil emoționat după ce a pierdut meciul de dublu în fața lui Frances Tiafoe și Jack Sock, elvețianul fiind copleșit de măreția momentului.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct, în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo