Linişte la Moscova, după ce fenomenala Liutova a câştigat, la 16 ani, turneul de la Memphis. "Sper să pot reprezenta SUA cât mai curând"
Publicat 03/08/2026 la 08:20 GMT+3
Ruşii tratează cu mari rezerve succesul fenomenal al Kristinei Liutova, puştoaica de 16 ani care a câştigat turneul de la Memphis şi a stabilit numeroase borne privind precocitatea. Totul în contextul în care adolescenta minune va reprezenta, în curând, Statele Unite.
Kristina Liutova, campioană la Memphis
Credit imagine: Getty Images
Kristina Liutova (229 WTA) a scris povestea săptămânii în tenisul mondial. În vârstă de 16 ani rusoaica stabilită de ani buni în Statele Unite a început din calificări la turneul WTA 250 de la Memphis și a mers până la capăt, cucerind trofeul. Pe tabloul principal, ea le-a învins pe rând pe Ekaterina Alexandrova (19 WTA), Maya Joint (76 WTA), Caty McNally (73 WTA) și Elvina Kalieva (132 WTA), pentru ca în finală să treacă de Darja Vidmanova (113 WTA), o cehoaică aflată și ea la prima finală a carierei.
Prin triumful de la Memphis, Kristina Liutova a doborât câteva recorduri de precocitate uluitoare. Ea a devenit a doua cea mai tânără rusoaică din toate timpurile care cucerește un titlu WTA, după legendara Maria Sharapova. În octombrie 2003, Masha avea 16 ani și 5 luni când câștiga trofeul la Tokyo, cu o lună mai tânără decât Kristina.
În același timp, Liutova este cea mai tânără campioană la nivel WTA din ultimii 7 ani, de la Coco Gauff încoace. Dubla campioană de Grand Slam nu avea împliniți 16 ani când își adjudeca primul său trofeu la cel mai înalt nivel, la Linz, în 2019.
Kristina Liutova era o necunoscută publicului larg în urmă cu câteva luni. Ea a început sezonul în afara top 700 WTA, dar de la începutul acestui an a renunțat să mai joace în turneele de juniori și a început să urce în clasament. Înainte de a-și etala talentul la Memphis, ea a jucat cu succes în circuitul ITF, unde a cucerit 3 trofee în acest sezon, în care bilanțul său e unul impresionant: 30 de victorii și 4 înfrângeri.
Rusoaica e cea mai tânără jucătoare din top 500 WTA, iar acum bate la porțile top 100 (va fi pe 126 WTA, de azi). Ea va reprezenta foarte probabil Statele Unite în curând, lucru firesc având în vedere că aici a început tenisul şi s-a dezvoltat. În plus, din cauza constrângerilor legate de viză, ea a fost nevoită să joace exclusiv în turnee din SUA, astfel că cetăţenia americană îi va rezolva toate problemele.
"Sper să pot reprezenta Statele Unite cât mai rapid posibil", spunea Liutova într-un interviu acordat în 2025.
Ruşii, bucurie rezervată după succesul Kristinei Liutova de la Memphis
Stabilită în SUA de ani buni, Liutova va urma probabil un traseu similar cu Bublik, Rybakina, Kasatkina, Timofeeva, Rahimova, Potapova sau alţi zeci de tenismeni ruşi care au ales să reprezinte altă ţară, iar presa de la Kremlin ştie asta foarte bine.
"Liutova s-a născut la Moscova, dar locuiește în Richmond, Virginia, încă din copilărie. De fapt, a început să joace tenis acolo, în SUA. Acest lucru este alarmant, deoarece, mai devreme sau mai târziu, astfel de sportivi își schimbă în cele din urmă cetățenia rusă pentru țara în care au trăit dintotdeauna", nota sport.ru după victoria cu Alexandrova, de la Memphis.
Acum, după titlul istoric obţinut de adolescentă, în presa rusă nu s-a creat mai deloc vâlvă. Dimpotrivă, mai mulţi experţi au ieşit în faţă şi au acreditat ideea că succesul a fost mai degrabă rodul întâmplării şi că Liutova trebuie să confirme pe termen lung.
Această poziţie e "citită" de mulţi în cheia faptului că ruşii se aşteaptă ca Liutova să reprezinte cât de curând Statele Unite. În consecinţă, ecourile victoriei ei fantastice de la Memphis au fost mult mai slabe decât s-ar fi aşteptat oricine.
"Nu aș spune că Kristina s-a remarcat printre colegele ei, dar cea mai importantă calitate a ei este că luptă pentru fiecare minge, ignorând greșelile. Lyutova joacă foarte tenace, ceea ce este foarte important", a spus Andrei Olkhovsky, căpitanul nejucător al echipei de Billie Jean King Cup pentru Sport Express.
La fel de "zgârcit" în declaraţii a fost şi Dmitri Tursunov, câştigător a 14 turnee ATP în cariera sa. "Nu este nimic deosebit în jocul ei. Serviciul ei este slab, dar cumva câștigă", a spus fostul tenismen rus, care a admis totuşi că "Liutova are o înțelegere înnăscută a momentului în care să returneze. Ştie cum să se agațe de puncte și când să joace mai activ".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo