Eurosport
Marta Kostyuk, apărată pentru că nu a dat mâna cu rusoaica Gracheva la Austin: "Sportivitatea, un circ"
De
Publicat 07/03/2023 la 11:40 GMT+2
Marta Kostyuk a cucerit duminică primul său titlu WTA la Austin, în Texas, după ce a trecut de rusoaica Gracheva. Ucraineanca nu a fost de acord să dea mâna la final cu adversara ei, iar după ce a fost criticată pe rețelele de socializare, în apărarea sportivei din Ucraina a sărit compatriotul ei, fost tenismen, Alexandr Dolgopolov.
Marta Kostyuk
Credit imagine: Facebook
Marta Kostyuk a câștigat duminică primul său titlu WTA la ATX Open din Austin, Texas. Pe lângă mesajele de felicitare, Kostyuk a primit și critici din partea fanilor pe rețelele de socializare pentru că nu a dat mâna cu adversara sa din finală, Varvara Gracheva, jucătoare din Rusia. Cele două nu s-au salutat la fileu la finalul meciului.
Kostyuk declarase anterior că nu își va saluta nicio adversară din Rusia sau Belarus pentru tradiționala strângere de mână de după meci. Ea consideră că acesta este un gest justificat, având în vedere tăcerea acestora în ceea ce privește invazia Rusiei în Ucraina. Alexandr Dolgopolov, fost ocupant al locului 13 ATP, i-a luat acum apărarea lui Kostyuk, împărtășindu-și punctul de vedere cu privire la motivul pentru care ea nu are obligația de a saluta niciun jucător rus din circuit.
CITEȘTE ȘI:
Dolgopolov sare în apărarea Martei Kostyuk
Dolgopolov a sugerat că subiectul sportivității pălește în comparație cu probleme mai mari, cum ar fi pierderea de vieți ucrainene. Dolgopolov a continuat să critice jucătorii de tenis ruși pentru că ar fi susținut guvernul țării lor și războiul din Ucraina, reproșând totodată autorităților din tenis că nu au luat măsuri mai stricte. Jucătorul de 34 de ani i-a îndemnat ferm pe criticii lui Kostyuk să "tacă".
"Putin are un sprijin uriaș în Rusia, avem numeroase dovezi potrivit cărora mulți jucători de tenis susțin ei înșiși guvernul lor și nu s-a făcut nimic, tenisul nu a reușit să țină sportul departe de genocid, așa că mai bine să fiți tăcuți în legătură cu strângerile de mână și cu circul privind sportivitatea. Până când nu aveți dovezi că rudele sau prietenii lor nu ucid rudele mele, prietenii sau compoatrioții mei zilnic aici, păstrați tăcerea, vă rog, pentru că e patetic", a scris el pe Twitter.
În urmă cu câteva luni, Kostyuk și-a exprimat dezamăgirea față de jucătorii ruși și bieloruși pentru că nu au ținut legătura cu ea și cu concetățenii săi ucraineni și nu au condamnat public războiul. Marta Kostyuk a dedicat titlul de la Austin țării sale, Ucraina, și celor care "luptă și mor" acasă, în condițiile în care războiul este încă în desfășurare: "Fiind în poziția în care mă aflu acum, este extrem de special să câștig acest titlu și vreau să dedic acest titlu Ucrainei și tuturor oamenilor care luptă și mor în acest moment", a declarat Marta Kostyuk în discursul său de pe teren.
Kostyuk a ajuns la cea mai bună clasare din carieră, locul 40, grație titlului obținut la Austin. Ea a urcat 29 de locuri în clasamentul WTA de la începutul sezonului 2023.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo