Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mats Wilander crede într-un scenariu care îi va "împăca" pe Federer, Nadal și Djokovic

Andrei Nicolae

Actualizat 16/01/2022 la 20:06 GMT+2

Mats Wilander a declarat că sunt șanse mari ca Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic să-și încheie cariera cu câte 20 de titluri de Grand Slam, ceea ce ar fi grozav din multe puncte de vedere.

Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer.

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a rămas fără viză în Australia, a fost nevoit să plece acasă, astfel că nu își va putea apăra trofeul la primul turneu de Grand Slam al anului. Jucătorul sârb avea 9 titluri la Australian Open și era creditat cu prima șansă la victorie, înainte de a sosi la Melbourne. Implicit, Nole avea prima șansă să devină și primul jucător din istorie cu 21 de titluri de Grand Slam.
Dintre cei trei mari jucători cu 20 de titluri, doar Rafael Nadal participă la Australian Open, dar spaniolului nu i se acordă șanse foarte mari să câștige trofeul, având în vedere că a sosit aici după o lună perioadă de inactivitate și încă nu este foarte clar la ce nivel este.

Mats Wilander: "Există şanse mari ca toţi trei să îşi termine carierele cu 20 de Grand Slamuri"

După episodul Novak Djokovic din ultimele zile, Mats Wilander, expertul Eurosport și deținător a 7 titluri de Grand Slam, a admis faptul că este posibil ca niciunul din "Big 3" să nu mai atingă titlul cu nr. 21 în ceea ce privește trofeele majore. Această cursă spre titlul 21 fascinează lumea sportului mondială.
"Australian Open e de departe turneul favorit al lui Djokovic, a câştigat de 9 ori aici. Urmărea să ajungă la 21 de Grand Slamuri, iar competiţia de la Melbourne din acest an părea marea lui şansă să treacă în faţa lui Roger şi Rafa. Acum, din punctul meu de vedere, există şanse mari ca toţi trei să îşi termine carierele cu 20 de Grand Slamuri, ceea ce e grozav din multe puncte de vedere", a declarat Mats Wilander în exclusivitate pentru Eurosport.
Marele campion suedez regretă că Novak Djokovic nu va fi prezent la startul Australian Open, dar a menţionat că decizia luată azi de instanţă este cea corectă.
"Îl înţeleg pe Novak că a încercat să joace la Australian Open, dar în acelaşi timp ştia foarte bine că regulile în această ţară sunt clare: trebuie să fii vaccinat. Trebuie să te gândeşti şi la ceilalţi jucători, toţi au ales să se vaccineze. E o veste tristă că nu va juca, bineînţeles. Dacă cred că e decizia corectă? Cred că da, pentru că milioane de oameni au murit de COVID-19 în lume, iar în Australia a fost o situaţie specială: s-a stat enorm de mult timp În lockdown. Australienii au suferit din acest punct de vedere, au fost foarte limitaţi în a se mişca şi, dacă îl tratai diferit pe Djokovic, nu era normal", a spus Wilander pentru Eurosport.
Tribunalul federal australian a respins, duminică, apelul depus de tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale şi a expulzării. Verdictul anunţat de judecătorul şef James Allsop a venit în urma unei decizii unanime a celor trei judecători care au participat la audierea cazului la Tribunalul Federal. Această decizie înseamnă că Djokovic, nevaccinat contra Covid-19 şi intrat în Australia în baza unei excepţii medicale, nu mai poate întreprinde alte acţiuni legale şi astfel nu îşi va putea apăra titlul de campion la turneul Australian Open, care începe luni şi ar putea primi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo