Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tragere la sorți Miami: Daniil Medvedev are parte de o jumătate de tablou de foc

Cristian Mihală

Publicat 22/03/2022 la 07:59 GMT+2

Turneul Masters de la Miami și-a aflat tabloul de concurs. Daniil Medvedev este pe aceeași jumătate cu Tsitsipas și Alcaraz, în timp ce jumătatea inferioară e dominată de Alexander Zverev, Berrettini și Rublev.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

Coborât pe locul secund în ierarhia ATP (Djokovic e noul lider), ca urmare a eliminării premature de la Indian Wells, Daniil Medvedev vrea revanșa la Miami. Rusul poate reveni în fotoliul de lider cu o semifinală, dar misiunea nu va fi ușoară. Încă din turul secund, câștigătorul de la US Open ar putea avea parte de un blockbuster, cu Andy Murray, pentru ca apoi Garin, Bautista Agut, Shapovalov sau Hurkacz (câștigătorul neașteptat de anul trecut) să îi poată fi adversari.
În semifinale, Medvedev i-ar putea întâlni pe unul dintre Tsitsipas, Auger-Aliassime sau Carlos Alcaraz, pe o jumătate în care e prezent și Taylor Fritz, câștigătorul de la Indian Wells. Americanul nu știe însă dacă va putea juca la nivel normal, după accidentarea din California.
Traseul virtual al lui Medvedev la Miami
  • Turul 1 - liber
  • Turul 2 - Murray
  • Turul 3 - Garin/Struff
  • Optimi - Bautista Agut
  • Sferturi - Shapovalov/Hurkakz, Karatsev
  • Semifinale - Tsitsipas/Auger Aliassime/Alcaraz
  • Finală - Zverev/Berrettini/Rublev
CITEȘTE ȘI:

Își revine Zverev la Miami? Are o jumătate de tablou abordabilă

Dacă jumătatea superioară e una deschisă, Medvedev având câțiva adversari în mare formă - Carlos Alcaraz probabil că va fi cel mai complicat oponent - în jumătatea inferioară Alexander Zverev pleacă din postura de mare favorit, dacă va fi capabil să își regăsească forma din 2021.
Trebuie spus că am putea asista la un duel extrem de tare încă din turul 3, germanul urmând a-l întâlni pe Dimitrov. De asemenea, un alt blockbuster ar putea fi în turul secund, pe această jumătate, între Rublev și Kyrgios.
Turneul ATP de la Miami, cu premii în valoare de 8,5 milioane de dolari, va începe miercuri și va fi transmis în direct și în exclusivitate pentru România de Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo