Cine e Zhang Zhizhen, primul chinez din istorie care atinge sferturile la un turneu Masters

Zhang Zhizhen este marea surpriză a Mastersului de la Madrid. Acesta a salvat 3 mingi de meci înainte de a-l învinge pe Taylor Fritz și a deveni primul chinez din istorie care atinge faza sferturilor de finală la un turneu de o asemnea anvergură.

Zhang sauve trois balles de match et entre dans l'histoire : Les temps forts du match

Sursa video: Eurosport

Zhang Zhizhen a rescris istoria tenisului din China odată cu parcursul de vis de la Madrid. Ieri, chinezul de 26 de ani a obținut victoria carierei, învingându-l pe Taylor Fritz în optimi, după ce a salvat 3 mingi de meci în tie-break-ul din decisiv. Zhinzhen a revenit uluitor de la 0-1, 3-4, 0-40 (pe serviciul americanului) și s-a impus cu scorul final e 3-6, 7-6 (5), 7-6 (8), după două ore și 29 de de minute de joc.
Odată cu acest succes, Zhinzhen a devenit primul jucător din China care ajunge în sferturile de finală la un turneu din categoria Masters. El bifase deja o bornă în premiră și când ajunsese în optimi, după ce l-a înnvins pe Cameron Norrie. Succesul cu Fritz este primul pentru el împotriva unui jucător din top 10 ATP.
"Nu m-am gândit cu adevărat la clasamentul lui, pentru că trebuie doar să oferi tot ce poți. Înainte de meci, știam că este un jucător foarte dur, că nuare nicio slăbiciune, așa că am încercat să dau tot ce pot. Apoi, după ce pierdut primul set, mă gândeam să încerc să echilibrez jocul. Până la urmă, faptul că am putut câștiga este uimitor.", a spus Zhinzhen, conform atptour.com.
Pentru un loc în semifinale, Zhang Zhinzhen va juca împotriva lui Aslan Karatsev, fost număr 14 mondial. Chinezul a dezvăluit că s-a antrenat cu rusul la Madrid și a pierdut un set fără să ia vreun game, dar este încrezător că poate face un nou meci mare pe zgura de la Caja Magica: "Îți voi spune un secret. Am avut un antrenament, am pierdut cu 6-0 cu Karatsev. Voi face tot ce pot. Aici toată lumea e grozavă, sunt jucători uriași. Toți au niște rezultate foarte bune. Voi încerca să fac tot ce pot".
În urma victoriei cu Fritz, Zhinzhen a urcat pe locul 66 în ierarhia ATP și dacă va ajunge în semifinale va deveni primul chinez care pătrunde în top 50. În acest moment, cel mai bine clasat chinez este Wu Yibing, care a urcat pe locul 55 ATP la începutul acestui an.

Zhang Zhizhen, omul care rescrie istoria tenisului masculin din China

Prin performanța de la Madrid, Zhang Zhizhen este un deschizător de drumuri pentru tenisul masculin din China. Dacă la feminin țara asiatică a avut mereu jucătoare de top în ultimii 20 de ani, Na Li câștigând chiar și două Grand Slam-uri (Roland Garros 2011 și Australian Open 2014) și ajungând pe locul 2 WTA, la masculin rezultatele au fost modeste.
Ascensiunea lui Zhang Zhinzhen este o poveste aparte, care a necesitat sacrificii enorme. Acesta s-a născut în 1996, într-o famile de sportivi din Shanghai. Tatăl său a fost fotbalist profesionist, iar mama sa a fost membră a echipei de tir cu arcul din imensul oraș chinez. Zhang a început sportul la 4 ani, practicând înotul, dar la scurt timp a început să ia și lecții de tenis, în week-end. De la vârsta de 6 ani s-a axat numai pe tenis, în special pentru că antrenorii de la natație erau foarte stricți, iar timpul a demonstrat că alegerea a fost una inspirată.
La numai 18 ani, chienzul s-a mutat în Europa pentru a-și atinge visul de a juca la cel mai înalt nivel, semnând cu firma lui Ivan Ljubicic, fostul antrenor al lui Roger Federer. Zhang a început să se antreneze la academia croatului de pe Insula Losinj, care este reședința sa principală și astăzi.
În 2012 și-a făcut debutul la profesioniști și are în palmares două titluri la simplu și două la dublu în ITF Futures Tour. Ulterior a început să joace turnee Challanger, câștigând de asemenea două titluri la simplu și două la dublu în circuit. n octombrie 2022, Zhang a devenit primul jucător chinez care a ajuns în top 100 în clasamentul ATP la simplu. Cu un an înainte devenise primul chinez care ajunge pe tabloul principal de la Wimbledon, în Era Open.
Acum, Zhang Zhinzhen a uimit lumea tenisului la Madrid, iar perspectivele de a ajunge în careul de ași de la Caja Magica sunt reale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo